O explicatie simpla de tot.

Eduard Dinu: România, ţara economiei de piaţă funcţionale care nu funcţionează. Pentru că nu e concurenţă

http://www.zf.ro/eveniment/eduard-dinu-romania-tara-economiei-de-piata-functionale-care-nu-functioneaza-pentru-ca-nu-e-concurenta-13879702

O explicatie foarte logica a D-lui Dinu despre ceea ce se intampla in economie. In ceea ce priveste domeniiile marketingului, brandingului si al designului, nimeni n-ar trebui sa se mire de stadiul lor de dezvoltare inca incipient, m-as risca sa spun primitiv, la 25 de ani de la asa-zisa noastra schimbare de la economia planificata in capitalism. Atata vreme cat nu (prea) exista concurenta intre produse si servicii nici specialistii in branding si design nu (prea) au cautare. Nici macar comparatia cu tari apropiate ca Ungaria, Cehia sau Polonia nu este in favoarea Romaniei. Din cate am vazut eu in acele tari – proiectele care se deruleaza, modul de punere al problemelor – specialistii in branding si designerii chiar au de lucru la modul serios. Un argument important pentru afirmatia mea este faptul ca firme si specialisti din spatiul german, austriac si elvetian din domeniu lucreaza pe proiecte in acele tari. Inseamna ca merita. Iar acest merita se traduce doar in bani. Pragmatic vorbind, nici un specialist din acele tari din spatiul german nu ar merge sa lucreze pentru companii si branduri din tari central si est europene daca nu ar face sens din punct de vedere financiar.

In Romania, unde economia este inca nefunctionala si neconcurentiala, iar in fapt marea majoritate a banilor vin de la Stat cu mici exceptii, chiar nu are de ce, tot pragmatic vorbind, sa se dezvolte un sector puternic al specialistilor si firmelor in branding si design. Deoarece companiile de fapt nu au nevoie prin urmare nu au de ce sa plateasca asemenea servicii specializate care isi au locul doar cand datorita concurentei apare nevoia de diferentiere. Asemenea servicii in Romania sunt de cele mai multe ori privite ca paleative fara rost. Si chiar asa si sunt.

Un bun barometru al economiei – spun eu – este avantul acestui gen de servicii. Trebuie doar aruncat un ochi in Statele Unite, Anglia sau cateva tari din Europa si facuta comparatia cu Romania. Vom constata ca nici nu existam, de fapt, deoarece nu avem nici pe departe o economie concurentiala functionala.

In realitate, companiile care au nevoie de branding si design in Romania sunt foarte putine. Iar din aceste “foarte putine” si mai putine chiar apeleaza la specialistii existenti, putini si ei.

Tagged with: ,
Posted in brand, branding, marketing, mediocrii, pragmatic

Cum sa nu pierzi vremea (la intalniri).

Vrand-nevrand intru in al 21-lea an de “aflat in treaba” si totalizez mii de ore de prezentari, intalniri pe proiecte, samd. Imi plac povestile, recunosc. Imi face o deosebita placere sa schimb idei si experiente cu oamenii inclusiv cu clientii nostri. Dar, o intalnire in care avem treaba tot o intalnire in care avem treaba ramane, totusi, asadar si prin urmare treaba trebuie facuta, deciziile luate si timpul folosit parcimonios pentru ca in esenta, e singurul “lucru” care poate fi pierdut irecuperabil. Iar cum noi suntem o firma de consultanta de brand si design, valoarea proiectelor noastre este data de folosirea timpului nostru in avantajul clientului. Si al nostru, desigur, pentru ca pana la urma timp facturam. Aici incape si o alta discutie despre ce inseamna acel timp facturat insa o sa-mi bat capul sa scriu despre asta alta data. Asadar, cate ceva din lectiile invatate pe propria-mi piele si puse apoi in practica:

1. Agenda discutie trebuie stabilita anterior cu cateva zile (minim una) iar subiectele definite precis. La fel si participantii, locatia si durata intalnirii.

2. Punctualitatea este politetea regilor, cum spune un om mult mai destept decat mine, asa ca a ajunge cu 5-10 minute mai devreme e chiar util.

3. Inceperea si sfarsitul intalnirii trebuie sa fie conform planului agreat.

4. Subiectele trebuie bifate rand pe rand si rezolvate.

5. Toate informatiile necesare intalnire trebuie sa fie la indemana inaintea si in timpul acesteia.

6. Hartia si creionul sunt foarte utile.

7. Telefoanele raman inchise pe durata intalnirii. Fara sms-uri, emailuri, etc.

8. Nu intrerupe un vorbitor iar cand vorbesti fii concis si ramai la subiect.

9. Exemplele care sa ilustreze ceea ce vrei sa transmiti sunt intotdeauna binevenite.

10. Poti sa nu fii de acord cu mine, chiar te rog.

11. Chit-chatul separat si in soapta intre 2 sau mai multe persoane este o “bisericuta” deloc utila, politicoasa si agreabila.

12. Participarea ca simplu act de prezenta a unor oameni este total contraindicata. Cei care participa trebuie sa fie implicati, participativi si responsabili, “figuratia” chiar nu are nici un sens.

13. Consensul e bun dupa ce s-au rezolvat si negociat toate punctele din agenda.

14. Stabileste pasii urmatori si responsabilii, calendarul si eventual, daca se poate, urmatoarea intalnire.

15. Transmiterea unui e-mail (fax, porumbel calator sau gand telepatic in scris) cu concluziile intalnirii intr-un interval de 24 de ore inseamna mult, poate chiar totul ca respectiva intalnire sa nu devina timp pierdut.

Tagged with:
Posted in atitudine, management, Uncategorized

Un vin “de la Turda”- Caz “ipotetic”.

Ne-am distrat in toamna ce tocmai a trecut cu un proiect de branding si packaging pentru vin local ce tocmai urma sa iasa pe piata. A fost fain sa studiem zona, istoria, podgoria, vinurile, soiurile si sa punem cap la cap toate datele si informatiile pentru o strategie de brand si o suita de idei de naming si packaging. Si uite ce a iesit.

Tagged with: , , , , ,
Posted in brand, branding, branzas, design

Branzas – 21 de ani

Intram in al 21-lea an neintrerupt de activitate. Ca de obicei si ca intotdeauna, suntem consultanti de brand si designeri.

Tagged with: , , ,
Posted in brand, branding, branzas

Brand de tara romaneasca. Iarasi.

tricolor

Iqads m-a onorat cu o serie destul de dura de intrebari despre inca neprecizatul nostru brand de tara. Am pornit de la ideea ca “in realitate nimeni nu este cu adevarat interesat de Romania” si de aici incolo au plecat multe alte idei. Mai multe, pe Iqads aici.

Tagged with: , , , ,
Posted in brand, branding, branzas, pragmatic, romania, strategie, turism, Uncategorized

“Stai numa’ umpic sa mi-o scot” – Blues ardelenesc

Nightlosers

Aseara am vazut un concert minunat al “pierzatorilor de nopti” – Nightlosers. Au facut si ei 20 de ani si au aniversat evenimentul printr-un concert de zile mari la Sala Radio din Cluj. Pe scena a fost prezenta toata Transilvania: nemti, romani, maghiari, rromi iar muzica a fost la fel, pe suportul de blues cu care ne-au obisnuit. Au fost glumeti, au cantat, s-au simtit bine si noi cei din public la fel. Au mai cantat cu ei la tambal Aladar “Tambaladar” Pusztai, Nucu la frunza, Elvis Romales din Somcuta Mare si Juja de la Gilau. Genial.

Nucu, omu’ cu frunza, a fost monumental spunand la un moment dat, cand trupa deja incepuse sa cante iar el nu avea frunza pregatita: “Stai numa’ umpic sa mi-o scot din buzunar”. Curat ardelenesc :))

La multi ani Nightlosers!

20141118_202818

Tagged with: ,
Posted in Uncategorized

(Foarte) mic tratat de observat clienti – De Sorin Tranca

Am citit articolul D-lui Tranca si in unele din situatiile descrise m-am regasit si eu. Nu in toate. Presupun ca am fost norocosi (noi, Branzas) sau am lucrat cu clientii care trebuie, cu care am avut un real parteneriat. Insa articolul e bun, Dl Tranca este un fan al lucrului temeinic si bine facut, mi-a placut, si de aceea incerc sa-l dau mai departe. La fel ca si Dl Tranca, si eu sunt un fan al spiritului antreprenorial, implicat, responsabil, orientat catre solutii, indiferent despre ce tip de companie-client este vorba. Documentarea, cercetarea, “researchul”, informatia structurata, sunt mama oricarui proiect.

(Foarte) mic tratat de observat clienti
de Sorin Tranca
Aparut in iQuads

“Avem suficiente exemple de companii romanesti care fac legea intr-o piata (cateva exemple aici, in cartea Andreei Rosca si a Monei Dartu), asa cum avem foarte multe exemple de branduri locale care, in fapt, sunt sustinute de capital strain (in top 100 cele mai puternice branduri romanesti, mai putin de 1/2 sunt 100% finantate autohton ), pentru accepta aceasta impartire (local vs. multinational).

Pe de alta parte, atata timp cat sunt aici, in Romania, constituite ca SRL-url, toate companiile sunt romanesti, deci locale. Eu nu as imparti clientii in locali si multinationali, ci in companii cu spirit antreprenorial si companii fara spirit antreprenorial.

Asa ca in continuare o sa ma refer la aceasta impartire, care mi se pare mai in regula decat “local” vs. “multinational” (unde riscul de generalizare e mare si nu intrutotul productiv).

Fiindca am intalnit multinationale in care nivelul de implicare si de initiativa depaseste net media competitorilor locali, asa cum am intalnit multi “locali” ajunsi la maturitate sau leneveala (in general dupa dupa un succes).

Asadar, pitch-urile organizate in companiile cu spirit antreprenorial sunt mai placute si mai transparente, la intrebarile pe care le pui pentru a intelege problema de business ti se raspunde cu placere, cu interes real. Ai sentimentul ca esti acolo pentru ca e nevoie de tine, nu pentru ca cineva trebuie sa bifeze 8 ore de munca pe zi sau sa-si ascunda incompetenta.

Exemplu: Am participat acum cativa ani la un pitch mare de creatie, in retail, cu un lider de piata. Dupa 2-3 intrebari pe marginea briefului, mi s-a raspuns de catre un domn director de marketing foarte patruns de misia dumisale pe pamant ca “daca ar fi stiut aceste raspunsuri, ar fi rezolvat tema singur si nu ne-ar mai fi chemat pe noi”.

Am mai pus una sau doua intrebari dupa aceea, din politete, m-am mai izbit inca o data de autosuficienta domnului si mi-a fost clar ca am ajuns acolo ca sa completez o lista de pitch, ca nu se asteapta nimic de la noi. Astazi, compania respectiva, fosta o locala de succes, e o firma mica, cumparata pe nimic dupa insolventa.

Din cate imi cunosc colegii, fac parte din minoritatea de oameni de creatie care sunt mari fani de research si intelegerea consumatorului. In companiile cu spirit antreprenorial el este mult mai clar folosit ca instrument al cunoasterii, timp in care in celelalt tip de companii are un rol de management, de gestiune a riscului. Ghiciti voi unde apare paradoxul bugetelor mai mari, cu rezultate potential mai slabe.

Exemplu: Am participat de cateva ori la focus-grupuri in care suma participantilor era mai mica sau egala cu numarul oamenilor de la client + agentie care lucrasera la elaborarea lucrarii in cauza. Va intreb: cata indreptatire au sa modifice layouturi 12 “consumatori” care nu sunt nici designeri, nici oameni de comunicare sau marketing, munca a 12 sau mai multi oameni cu ceva experienta? Nu mi se pare fair sa ascultam cu sfintenie consumatorul, iar pe un specialist deloc. Atunci cand asta se intampla.

Atentie, nu contest research-ul. Ci felul in care este, uneori, folosit.

Si cerintele de comunicare sunt, in genere, mult mai bine articulate acolo unde compania gandeste antreprenorial, acolo unde este deschisa la solutii, nu centrata pe a bifa o actiune. As mai adauga aici ca in ziua de astazi comunicarea nu mai e cu certitudine o comunicare standard, ca in mileniul 3 solutia publicitara poate fi la fel de bine un spot TV sau o aplicatie mobila.

Cred ca traim vremuri grele, cred ca pentru prima data in istoria publicitatii nu ne mai ocupam cu ceva clar (TV, radio, outdoor samd) si ca de aici porneste un alt neajuns, acela ca parerile preconcepute ale unor decidenti care nu-si inteleg consumatorii (fie si pentru ca sunt din alt segment de public decat ei) este una din sursele cele mai mari de turbulenta si de ineficienta. Mai simplu spus, sunt clienti care vor sa cumpere ceva ce nu le rezolva problema, dar insista, fiindca “acum 10 ani a functionat foarte bine”.

Exemplu: Acum 3 ani am fost la un pitch la un producator de vinuri, care dupa al doilea slide, cel in care indicam cel mai profitabil consumator pentru un brand cu probleme (de unde rezultau si niste solutii de alegere de canale) el mi-a spus ca nu vrea asa, ca lui nu-i plac fitosii de tipul ala.

Imi pare si acum rau ca nu mi-am dus impulsul de a-mi strange calculatorul si de a iesi pe usa, pierzand in discutii cu el inca aproape o saptamana. A ales o alta agentie, care i-a cantat in struna. Ultima data cand m-am uitat la raft, brandul in cauza era la promotie permanenta (3 la pret de 2) si la un pret mult sub concurenta de la momentul pitchului. Intre timp e posibil sa fi disparut.

Le recomand patronilor si CEO-ilor sa-si construiasca o echipa de marketing care sa fie pe chipul si asemanarea consumatorului pe care-l vizeaza brandul lor. In niciun caz oameni de marketing sau brand manageri care sa-si displaca sau sa-si priveasca de sus consumatorul.

In ceea ce priveste strategia, o agentie buna nu se rezuma la strategii de comunicare sau de creatie. O agentie buna priveste businessul in ansamblu, progresia lui, momentul in care are loc discutia si, mai ales, resursele disponibile. Ce este o strategie, daca nu drumul cel mai scurt, cel mai eficient, catre atingerea unui obiectiv de business?

Exemplu: Am participat, acum cativa ani, la un pitch pe un brand al unui client multinational, la care ni se cerea explicit “un concept de creatie” de lansare a unei extensii de brand pe o piata aglomerata (sa zicem, de dragul confidentialitatii, ca un sampon low-cost isi dorea sa intre pe o piata mai competitiva, mai specializata, a balsamului de par).

O analiza strategica onesta (si, mai ales, gratuita) ne-a dus la concluzia ca cea mai buna concluzie e sa recomandam clientului sa nu faca acest pas, pentru ca va pierde bani, subrezindu-si pozitia initiala prin expunere. Clientul ne-a comunicat iritat ca nu e treaba noastra, treaba noastra e sa facem o creatie buna. Am refuzat intrarea in pitch. O alta agentie a facut lansarea. Astazi, dupa ceva sute de mii cheltuite aiurea si retragerea de piata respectiva, brandul initial este delistat din majoritatea magazinelor.

Fiindca asta e competenta mea principala, sustin (probabil imi voi supara colegii) ca atunci cand vine vorba de creatie, cel mai important asset al creativului este discernamantul, nu talentul. Exista aceasta preconceptie, ca omul de creatie poate face minuni cu idei si talent. Este adevarat pana la un punct. Creatia e un cutit, uneori prost, alteori bine ascutit. Daca il folosesti sa intinzi unt pe paine, nu conteaza prea mult. Daca apesi prea tare pe el, grabindu-te sa rezolvi toate problemele de business cu el, te tai la mana. Cine e de vina, cutitul sau cel ce-l foloseste? De reflectat.

Cred ca un client cu mindset antreprenorial poate beneficia mai mult de pe urma unui om de creatie competent, fiindca este mai pregatit sa-si asume anumite riscuri. Si orice idee noua, indrazneata, de cand lumea, are un grad de risc.

Cat despre “libertate” sau “restrictii” in creatie, cred ca aici doar consumatorul, categoria in care lucrezi sau competitia le pot furniza legitim. Paradoxal, nu cred in clienti care iti acorda libertate. Daca esti un om de creatie matur, libertatea este cea mai mare responsabilitate posibila. Mi-ar placea sa-i vad pe avocatii “libertatii de creatie” in fata deciziei de a garanta cu propriile venituri succesul unei campanii.

Cred ca e foarte important ca cititorii sa inteleaga (mai ales daca sunt clienti) ca bugetele de productie sunt acele sume pe care o agentie nu le cheltuie in interes propriu, ci in interesul proiectului. Nu se atinge de ele, practic, sunt banii cu care un zugrav ar cumpara vopsea, un constructor parchet, iar un bucatar pipote. Si mai e un aspect foarte important, acela al confidentialitatii inchipuite sau tragerii de timp, atunci cand discutam acest tip de bugete. Nespuse, ele pot crea o serie de dezastre in lant (ajustari, modificari, reveniri). Supralicitarea acestor bugete, insa, e o idee si mai proasta.

Exemplu: Am avut un client temporar (local) care mi-a spus, textual “banii nu sunt o problema, eu am un milion de euro pe loc, daca imi place ideea”. Am plecat de la acea intalnire spunandu-i partenerului meu ca avem de-a face cu un mincinos, ca eu nu cred in ce spune, timp in care el era foarte incantat de perspectiva.

Intr-un final, dupa vreo 3 saptamani de discutii si negocieri pe o idee care ii placea, clientul mi-a spus ca “are el niste prieteni, la o televiziune, care in timpul liber pot filma foarte bine si foarte ieftin” spotul. Intamplarea face ca il cunosteam pe proprietarul televiziunii, care ne platea pe noi sa-i filmam reclamele cu o casa de productie profesionista, fiindca cei de la televiziune nu se pricepeau. Sa nu aveti niciodata incredere in grandomani. Iar libertatea de creatie e buna doar pentru Mick Jagger, nu pentru creatorul comercial.

Le recomand tuturor clientilor sa spuna clar si deschis ce buget au. Nu mai traim pe vremea lui “v-am prins, vrajitoarelor!”; nu fuge nimeni cu banii. Si, mai mult, in vremurile in care traim, este o mandrie si un semn de competenta sa fim exacti si atenti in cheltuirea banilor clientilor. E mult mai bine asa: stii ce tip de tocanita poti face din capul locului, nu iti pierzi vremea sa creezi retete savante, pentru ca apoi sa trebuiasca repede sa sa pui repede de-o ciorba lunga, fiindca invitatilor (consumatorilor, adica) le e foame acum. In plus, exista mecanisme simple de control al bugetelor, transparenta, proceduri, filtre.

Cred ca un client antreprenorial este mai lent in decizii decat unul care are in spate o inertie mare, prin forta lucrurilor. Insa din punctul meu de vedere, asta nu e un punct valid de diferenta intre clienti. Eu cred ca noi trebuie sa ne facem treaba cat mai rapid, iar timpul de feedback poate fi, eventual, o forma de politete pe care un client o cultiva, in lucrul cu agentia. Dealtfel, lucram atat de repede astazi, incat daca ai 2-3 situatii in care un client intarzie peste normal feedbackul, lucrurile pur si simplu nu functioneaza.

Iar in privinta transparentei, nu cred in clientii care n-o practica. Traim vremuri in care primele feedbackuri apar la cateva ore sau chiar minute de la lansarea unei campanii. In plus, majoritatea actiunilor care tin de elaborarea unei campanii sunt perfect masurabile, astfel incat pur si simplu nu-mi aduc aminte cand a fost ultima oara cand nu a existat post-evaluare.

PS. Toate cele de mai sus reflecta opinia unui om care practica sportul sangeros “publicitate” de peste 16 ani. E posibil sa nu fi fost intrutotul echilibrat in relatare, asa cum e foarte probabil ca opinia mea sa aiba, pe alocuri, tuse subiective care nu reflecta intrutotul realitatea fiecaruia dintre voi.

Imi cer scuze daca am lezat pe cineva, colegi de breasla sau (fosti) parteneri, nu asta e intentia, ci o cat mai amanuntita analiza asupra cazuisticii “clienti”, pentru bunul uz al cui doreste sa-si faca o idee despre ce se poate astepta intr-o situatie sau alta.”

Tagged with: , ,
Posted in Uncategorized

Sa presupunem ca… – Doua scenarii.

Scenariul 1. Sa presupunem ca la mine in firma voi face urmatoarele:
1. Maresc arbitrar veniturile angajatilor fara vreo corelare cu performanta, cresterea/scaderea firmei, contextul economic, salariile din piata, samd
2. Dau in fiecare vineri jumatate de zi libera, declar ziua de lucru de 6 ore si pauza de masa de 2 ore
3. Fac diverse si semi(ne)legale scamatorii financiare si acord diverse cadouri, gen tichete-cadou, etc
4. Aduc un sobor de preoti tot la 3 luni sa ne sfinteasca biroul, scaunele, computerele, zidurile, parchetul si mousurile si construiesc pe banii companiei si pe imprumut de la banca o capela unde sa ne rugam cu totii sa ne fie bine
5. Imi asum toate responsabilitatile, ma transform brusc in cel mai iubit dintre pamanteni, cel mai zambaret, cel mai simpatic sef, cel mai permisiv, cel mai “trecator cu vederea” la greseli, omisiuni, boacane sau lipsa de punctualitate
6. Angajez o armata de functionari purtatori de hartii care sa se plimbe aferati si “ocupati” prin birou si reduc numarul de angajati direct productivi
7. Premiile “de performanta” le acord in avans, cu un an inainte, presupunand ca performanta va exista peste un an
8. Reamenajez complet sediul companiei ingropand in mobilier si decoratiuni fancy tot profitul pe 1 an
9. Impart toate dividendele de anul viitor inca de pe acum la toata lumea din firma fara sa ma gandesc la viitoare investitii in computere noi si performante, software updatat, etc
10. Platesc furnizorii, in functie de cat de simpatici sunt, in avans si mai mult cu 40-50% decat face serviciul sau marfa lor, fara sa negociez

Ce obtin de aici?
1. Devin cel mai simpatic, generos si iubit sef de agentie de branding din Romania
2. Toti dau buluc sa se angajeze la mine, in fiecare zi e coada la usa mea, fiecare mai vrea ceva, are o cerinta, o pomana de cerut, un favor
3. Aud doar vorbe bune despre mine si agentie, scriu ziarele, blogurile, adica am un super PR pozitiv
4. Intr-un an dau faliment daca nu ma imprumut la banca, dar, nu mai pot sa ma imprumut la banca deoarece n-am cash flow, proiectele stagneaza
5. Clientii devin nemultumiti deoarece agentia nu mai livreaza la timp si la standardele cerute, performanta, creativitatea si eficienta lasa de dorit, prin urmare incep sa plece si pe cale de consecinta angajatii deoarece nu le mai pot satisface cerintele

Sau
Scenariul 2. Sa presupunem ca:
1. Organizez treaba sa mearga brici, sa fie respectate standardele de lucru, deadline-urile, costurile, bugetele, veniturile, cash-flowul si investitiile
2. Deleg atributii si responsabilitati, acord incredere, libertate de expresie si creativitate, nu fac micro-management
3. Ma ocup de clientii firmei la nivel strategic si caut altii noi in acelasi timp
4. Nu ma trag de ciorapi cu nimeni, imi pastrez verticalitatea si valorile care ma conduc in munca si viata, spun ceea ce cred
5. Negociez cu furnizorii fiecare termen si Leu astfel incat sa eficientizez costurile si cash-flowul
6. Tin cont de investitii, pun bani deoparte, nu cheltui si nu scot dividende decat in masura in care nu afecteaza existenta companiei
7. Am in vedere in permanenta implicatiile deciziilor mele pe termen scurt, mediu si lung
8. Pun accent pe colaborare, echipa si responsabilitate
9. Incerc in permenenta sa imbunatatesc relatia cu clientii, serviciile noastre, amploarea lor
10. Respect litera si spiritul contractelor, Biblia oricarui furnizor de servicii si pretind acelasi tratament egal

Dar de aici ce obtin?
Nu e foarte sigur desi merita efortul, pe termen mediu si lung obtin credibilitate, atat in randul angajatilor cat si in randul clientilor si furnizorilor. Obtin rezultate, eficienta, idei, contributie personala din partea echipei, echilibru, predictibilitate. Clar, nu obtin nimic spectaculos sau demn de publicat in ziare in fiecare saptamana. Nici nu-mi doresc. Am prea multa treaba ca sa tin barca pe linia de plutire si pe directia care trebuie ca sa ma mai gandesc la “cum dau in ziare”, cat de “bine i-am zis-o aluia pe care l-am combatut” sau la imaginea mea personala ultrapozitiva.

Iar asta nu ma face sa fiu mai mult sau mai putin ortodox sau protestant, mai clujean sau mai galatean, mai balcanic sau mai austro-ungar. Ma face doar sa fiu o parte a unui angrenaj bine uns creat de mine cu ajutorul unor oameni buni, organizat, eficient si responsabilizat care livreaza rezultate atat pentru clienti cat si pentru angajati.

Posted in atitudine, brand, branding, branzas, decizie, pragmatic

Decat o revista – Bun de trait.

Lavinia Gliga m-a inregistrat cu reportofonul si a iesit “chestia” asta dezlanata. Adica asa vorbesc eu:) Sper ca pricepe cineva ceva.

Identitatea Clujului şi potenţialul de promovare printr-un brand de oraş, văzute de Bogdan Brânzaş, un clujean care de 20 de ani conduce agenţia de branding şi design Branzas.
Interviu de Lavinia Gliga in revista DECAT O REVISTA, ediţia Toamnă 2014

Cum a evoluat identitatea oraşului
Înainte de 1989, Clujul era vai şi-amar de capul lui. Nu era bine condus, stătea prost cu aprovizionarea. Era un oraş tern, parcă era sub capac. Epoca asta sub capac a fost inclusiv epoca Funar [1992-2004]. Era un oraş cunoscut pentru mesajele nationaliste. Curajul de a întreprinde şi de a face ceva s-a întâmplat de când s-a termi¬nat epoca Funar.

Clujul mai avea totuşi o particularitate: contactul cu Vestul a fost permanent. [Aşa că, în anii 2000] a venit o generaţie tânără, de oameni care nu mai voiau să stea cantonaţi într-o cutumă.

Apoi, Clujul are un spirit antreprenorial interesant. Clujenii sunt orientaţi pe servicii, cu valoare adăugată mare, IT, imobiliare, comerţ, bănci, asigurări. In Alba vezi producţie, de la ouă, la pui, la conserve, la lemne, ce vrei tu. În Cluj, oamenii-s cu mintea mai mult, bâzâie nişte calculatoare, îşi fac relaţii şi dintr-o dată vezi că-i un business cu reach naţional.

Clujul dă dovadă de multă minte deschisă şi idei creative şi idei puse în practică. Asta cred că e o caracterizare bună: în Cluj găseşti oameni practici. Dacă şi-au pus o idee în cap, o fac. Dar nu prea se bagă nimeni cu capul inainte, nici în relatii, nici în business. Sunt orientaţi către creştere organică.

Conturarea unui brand
Brânzas a fost cooptat de fostui primar, Sorin Apostu, într-un proiect de branding al Clujului, care s-a întrerupt în noiembrie 2011, când Apostu a fost inchis pentru luare de mită. Incepeam să conturăm personalitatea reală a oraşului şi ce vrem să ducem mai departe. Să fim un oraş universitar? Să fim un oraş care pune accentul pe economic, folosindu-se de creierele pe care le are? S-a şi ajuns la o sintagmă comun acceptată: „Un oraş în care ţi-i bine să trăieşti”.

În primul rând, e calitatea vieţii: mediu, parcuri, aer, linişte, civilizatie. Ajungi relativ uşor dintr-un capăt în altul. Oamenii sunt linistiti, e un element de confort psihic. Am impresia că oamenii de-aici tin la timpul lor. Dacă vrei pe deal, în 15 minute eşti pe deal, dacă vrei la munte, intr-o oră eşti pe munte. Un oraş în care ti-i bine să trăieşti – ca mesaj către cetătean e tot mai ok.

Către exterior, ori marşezi pe ceea ce ai de oferit acum, creiere şi fortă de muncă educată, ieftină, şi-atunci dai pe zonele de servicii care pot să fie sustinute cu ideea asta. Ori te orientezi spre ceva cu valoare adăugată mare. Ar trebui să se intâmple lucruri radicale, de genul să facă un consiliu primăria cu universitătile, sau să se unifice toate universitătile. Ar avea o mare fortă şi-o eficientă financiară fantastică. E un exemplu care ar putea contribui la o strategie de accentuare a potentialului local.

Riscuri
Senzatia multora de pe-aici că suntem buricul tării şi al Ardealului, care-i supraevaluată. Sigur că am avut beneficiul educatiei sub Imperiul Austro-Ungar, căreia acum i se văd roadele, dar asta nu înseamnă că detinem cheia de boltă a genului ăstuia de gândire şi comportament. Intotdeauna există un pericol când proiectezi o imagine despre sine mult mai bună decât cea reală. Unii dintre noi suntem… este un cuvânt preluat din ungureşte: „ocoş” [sfătos]. E un cuvânt care ilustrează foarte bine chestia asta.

Previziuni
O poveste interesantă de la bunicii mei. Ei mi-au putut oferi comparatia Clujului până prin anii ’50, cănd încă nu se disipaseră legăturile reale şi simtul de cetătean al oraşului. Pe vremea aia, în statia de autobuz se stătea la coadâ iar autobuzele veneau pe un orar fix. Schimbarea de putere a dus şi la schimbare de mentalităti, bunele maniere au dispărut, toată lumea buluc în statie, luptă-te care să se suie în autobuz, pentru că nici nu mai veneau la orar fix. Acum Clujul începe să redevină, sub anumite aspecte, ce era până prin ’48-’50.

Pe de altă parte, coagularea socială în Cluj nu prea există, dar asta nu există la nivel de România. Nu prea ştiu oamenii cum să se-mbune unii cu altii, sunt încercări timide şi de obicei se-ntâmplă numai când afectează ceva foarte personal. La mine pe stradă s-a şi făcut o asociaţie, http://www.stradamacesului.ro, pentru că zona era prevăzută în planul de urbanism să se construiască la o anumită inălţime şi un anumit grad de ocupare a terenului şi brusc au început să crească nişte blocuri. S-au făcut memorii peste memorii şi până la urmă prefectul s-a sesizat şi a oprit constructiile. E bine că se-ntâmplă. Uită-te câti oameni au ieşit in stradă când au fost mişcările pentru Roşia Montană. În realitate n-au fost multi comparat cu nivelul oraşului şi cu dra¬matismul potential al problemei. Dar, semne se-ntâmplă.

Tagged with: , , ,
Posted in Uncategorized

Spaniolii rosii.

20141111_095834

Inca din 2011 de cand am strabatut Spania am constatat ca (aproape) nu poti gresi cumparand un vin rosu spaniol. In acea luna in care am batut Spania cu pasul imi impusesem un target: sa cumpar zilnic cate o sticla diferita de vin rosu la un pret maxim de 2-3 Euro. Si pot sa spun ca n-am gresit niciodata, toate vinurile au fost bune sau macar cinstite. Ulterior, am procedat la fel si in Romania. Mai nou, am adunat o colectie de vinuri rosii spaniole si portugheze de la Lidl – da, nu aruncati cu piatra, ati auzit bine – pe care le-am degustat pe indelete in ultima luna jumatate. Si din nou nu am gresit. Sunt vinuri bunicele, bune, sau cinstite. Absolut necunoscute, fara ratinguri, la un pret foarte civilizat. Vinuri bune pentru o masa de seara, la o poveste tihnita. Unul singur din line-upul din fotografie a fost mai brut si mai acid, acel “Joven” din regiunea Rioja din 2013 dar e de inteles, e un vin tanar. Marturisesc, am avut o oarecare retinere sa-mi cumpar vinuri de la Lidl insa daca am facut-o in toate supermarketurile din drumul meu spaniol, de ce nu si din Lidl din Romania!? Deh, prejudecatile :) Desigur, nu povestim aici despre vinuri mari din recolte memorabile si podgorii importante. Sunt vinuri de baut, uzuale, normale, firesti, unele chiar gustoase, la preturi convenabile.
Desigur, se potrivesc cu paste si as merge net pe mana lui Adi Hadean cu reteta asta.
Salud !

Tagged with: , ,
Posted in Vinuri rosii
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,247 other followers

%d bloggers like this: