Ne taiem craca de sub picioare.

Scriu cele ce urmează in calitate de cetatean, de parinte, de iubitor al naturii si nu in ultimul rand de membru in comitetul de conducere a celei mai importante asociatii de voluntariat si protectia mediului din Romania. Nu in ordinea asta ci toate deodata. Nu vorbesc deloc in calitate de specialist, ecolog, padurar, inginer silvic sau proprietar de padure dar mi-ar face placere sa citesc studii de impact reale si documentate despre implicatiile defrisarilor din Romania. Toate aceste fatete ale vietii mele ma indeamna de multi ani sa nu trec nepasator pe langa un fenomen binecunoscut de altfel de catre cea mai mare parte dintre noi: defrisarile masive de padure care se intampla zilnic in Romania. Dupa unele voci autorizate, ramanem in fiecare ora fara 3 hectare de padure. Daca facem socoteala, ramanem anual fara 26.280 de hectare de padure.

Problematica defrisarilor in Romania este complexa si are doua dimensiuni: taierile ilegale si cele legale. S-o luam pe rand, sistematic. Taierile ilegale provin in principal din necesitatea de a “pune ceva pe masa” a acelor “ilegalisti”, in principal localnici din zonele cu padure. In cele mai multe cazuri furtul lemnului constituie singura lor sursa de venit. Bun, dar lemnul furat de unde provine !? Fie din proprietatea Statului, fie din cea privata. Sa ne gandim putin la urmatoare ecuatie: muritori de foame plus paduri plus proprietari egal lemn, adica bani. Ce lipseste din aceasta ecuatie !? Lipseste cererea de material lemnos “la negru” si lipsesc paznicii. Lantul cauzalitatii pana la urma e foarte simplu: daca n-ar ar exista cerere, n-ar fi nici marfa pe piata., daca ar exista paznici care sa-si faca treaba fenomenul furtului de lemn din padure ar fi mult contingentat. Insa in primul rand, ar trebui sa existe surse alternative de venit pentru acei oameni care isi risca sanatatea si libertatea pentru o caruta de lemne pe care apoi o vand pe bani marunti. Mai intervin inca doua aspecte, educatia de a nu fura, de a-ti gasi sursele de venit in mod cinstit, plus obisnuinta. Totusi, sa fim seriosi, ce pretentii de educatie si cinste putem avea de la acei oameni de care nimanui nu-i pasa si carora nimeni nu le ofera nici o sansa sau o alternativa ? Departe de mine gandul sa gasesc circumstante atenuante pentru faptele lor penale – in fata legii un furt ramane un furt, indiferent daca e facut de mine sau de cel din varful muntelui.

Imi aduc aminte de un episod reprezentativ. Eram in Apuseni intr-una din excursiile mele pe munte impreuna cu cativa prieteni. Seara, am campat pe o creasa defrisata, la cativa metri distanta de un drum forestier. Toate bune si frumoase pana pe la ora doua dimineata cand a inceput circulatia ca pe un bulevard aglomerat: tractoare cu remorci, masini de teren, carute, toate incarcate cu lemne. Totul s-a oprit inainte de ivirea zorilor ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Imi vine foarte greu sa cred ca autoritatile erau straine de acel fenomen, volumul de “marfa” carata in acea noapte fiind semnificativ. Ei, si aici atingem o problema acuta de care, in lipsa de dovezi concrete, se fereste toata lumea sa puna degetul pe ea: presupusa complicitate a autoritatii.

Hai sa facem din nou un exercitiu rational si logic. La volumul de masa lemnoasa furat zilnic din padurile romanesti, logic si rational este ca nu se poate face fara stiinta si cunostinta celui pus de paza. Eu spun ca este imposibil. Repet, o spun in mod logic si rational, nu sunt nici politist, nici padurar si nici procuror ca sa am dovezi concrete. Nu imi vine usor sa cred ca prin satele si catunele de munte trec neobservate gaterele, gramezile de rumegus rezultate din prelucrarea trunchiurilor, vehiculele care transporta lemn brut sau semiprelucrat si unele gospodarii mai mult decat indestulate ale oamenilor “fara venituri”. Sau, in cel mai rau caz, nu prea imi vine a crede ca atatia oameni de la munte fara venituri stabile pot sa bea pana cad sub masa in carciuma satului, pentru ca de cele mai multe ori asta se intampla cu cele cateva sute de lei castigate de pe o caruta bine incarcata cu lemn. Nu imi vine sa cred, totusi, ca nimeni nu stie de “bulevardele noptii” pe unde se scurg metri cubi de masa lemnoasa, noapte de noapte.

Am si alte exemple reprezentative. Primul, cu un padurar intanit intr-o pustietate, fara arma la el. L-am intrebat de ce nu are si mi-a raspuns ca le-au fost retrase toate armele. Nu inteleg cum poti aplica legea in padure sau cum poti sa te aperi de salbaticiunile cu doua sau patru picioare fara arma. Al doilea, cu un alt padurar care, umil, ne-a rugat frumos sa schimbam locul de campare. Desigur ca l-am ascultat si ulterior am intrat in vorba cu el. Ne-a aratat mica si umila lui gospodarie din mijlocul pustietatii unde traia cu familia, cu vaci, gaini si porci, caci din salariul lui de mizerie nu poate trai. Omul traia exact ca un localnic sarac – ceea ce si era de fapt, atat doar ca avea prerogativele de padurar. La fel de rational si logic, pot sa ma intreb unde-i salariul care sa-i permita sa traiasca omeneste si sa nu fie coruptibil, unde-s masina de teren, coechipierul cu care sa lucreze in tandem, uniforma, dotarile, statia radio, telefonul mobil, laptopul, arma si toate atributele legale care sa-l faca sa nu mai fie umil in fata nimanui si sa aplice strict si punctual legea. Sa fie constient de propria valoare si de puterea pe care o are, sa stie precis ca are legea si autoritatea de partea lui. Daca le-ar avea pe toate acestea la pachet, daca ar avea alta educatie si scoala, daca ar avea asigurat “spatele” autoritatii si a unei constiinte de apartenenta la un corp de aplicare a legii, situatia s-ar schimba radical in foarte scurt timp.

Mi se pare reprezentativ urmatorul dialog intre reporter si un mot prezent la un protest. Intrebare: “Credeți că un cod silvic nou, despre care se discută deja, ar fi o soluție?”. Raspuns: “Chiar și actualul cod silvic ar putea fi eficient, dar nu e aplicat și nu ține cont de părerea niciunui proprietar, noi asta vrem până la urmă”. Daca ar curge controalele masiv, inopinat si permanent, daca aplicarea Codului Silvic ar fi singura grija a silvicilor – sau, dupa caz, a jandarmilor montani sau a rangerilor – daca procurorii ar fi cocotati pe maldare de dosare de urmarire penala pentru furt de lemn, distrugere sau poluare a mediului, atunci poate ca ar incepe sa se schimbe ceva. Sa nu ne amagim cu apa rece, toate aceste masuri coercitive si de forta ar crea tulburari sociale si poate violente, insa cred ca pretul platit merita. Insa aceste tulburari sociale s-ar atenua in timp relativ scurt daca sursa de venit – lemnul furat – ar fi inlocuita cu programe pragmatice care sa-i invete pe hotii de lemn cum si din ce sa traiasca altfel, prin sprijin direct al autoritatilor si poate a unor ONG-uri.

Despre taierile ilegale de padure se poate scrie mult si bine insa mie mi se pare mult mai interesant de analizat fenomenul defrisarilor legale. In aparenta aici totul e clar deoarece aceste taieri se realizeaza cu contracte semnate cu Statul Roman, atat doar ca volumul de lemn exploatat este urias iar pretul foarte mic. Putem lua exemplul doar a unui “taietor” legal, un mare concern austriac care detine fabrici de procesare in Romania, cea mai mare dintre ele avand capacitatea de un milion de trunchiuri anual. Un milion. Cifra de afaceri anuala in Romania a acelui concern este de peste 500 milioane euro iar tinta in urmatorii ani este de 1 miliard. Citez din spusele unui mot participant la o demonstratie publica impotriva exploatarii lemnului: “…am vrut să cumpărăm lemn și ni s-a oferit cu 1 700 de lei, pe când austriecilor le vând chiar cu 20-30 de lei pe metru cub pe picior.” Pe picior, adica din padure. Personal, eu fac o asemanare pana la identificare intre acest tip de afacere si cel al mineritului de la Rosia Montana.

Sunt curios daca cineva si-a pus problema in felul urmator: oare de ce ii este rentabil unui concern sa construiasca in Romania fabrici de procesare a lemnului avand capacitati de peste un milion de trunchiuri anual? Si, daca e sa ne luam dupa motul citat anterior: de ce beneficiaza de contracte cu Statul unde pretul lemnului pe picior este minuscul comparativ cu pretul la care achizitioneaza altii ? Sau, cum este posibil sa realizeze cifra de afaceri anuala de peste 500 milioane euro ? Sau, cat din aceste 500 de milioane sunt realizati din acele 3 hectare de padure care se taie in fiecare ora in Romania ? Oare, acest tip de contracte uriase si preferentiale cu Statul Roman sunt posibile fara lobby si “alte forme de incentivare”? Si daca da, cine este vinovat? Cine semneaza contractele si in ce baza? Nu cumva lupul este paznic la turma !?

Sa nu fiu inteles gresit: nu sunt impotriva companiilor si a exploatarii resurselor naturale, inclusiv a lemnului. Copacii au o varsta de maturitate la care trebuie taiati si utilizati, altfel masa lemnoasa se depreciaza in padure. Resursele insa trebuie exploatate cu cap si cu viziune pentru viitor insa noi acum asistam la un jaf de proportii care daca va continua in acest ritm va duce la defrisarea cvasitotala a Romaniei in 15 ani. Implicatiile nu sunt doar de ordin economic, vorbim aici de calitatea vietii noastre si a generatiilor care vor urma.
Se pare ca a mai fost trecut un prag in ceea ce priveste exploatarea lemnului si aplicarea legii. Legea precizeaza ca nu se pot efectua defrisari pe pantele cu inclinatie mai mare de 35 la suta. Motivele sunt foarte simple. Pe aceste pante acumularea naturala de pamant necesar cresterii arborilor se realizeaza extrem de greu iar taierea arborilor indeparteaza protectia naturala a solului si fixarea lui si induce distrugerea rapida a acestui strat extrem de subtire ca efect al intemperiilor, degradand terenul sau dupa caz lasand stanca golasa. Odata ramasa dezgolita, retinerea humusului nu se mai produce, nici a apei iar fenomenul rezultat cel mai des intalnit sunt alunecarile de teren. Mai simplu spus, legea interzice taierile pe pantele cu inclinatie mai mare de 35 la suta, punct. Deja se pot observa exemple unde aceasta prevedere nu se mai aplica. De ce ? Nu stiu.

Din punct de vedere al grijii pentru mediu, oricine poate sa faca o vizita in padure intr-o zona in care se exploateaza lemnul legal si va observa, in cea mai mare parte a cazurilor urmatoarele: padurea este pur si simplu vandalizata de utilaje, masa lemnoasa rezultata din taiere ramane aruncata neglijent peste tot, rumegusul rezultat din taiere ramane aruncat in padure sau in cursurile de apa, cursurile de apa din parchete sunt traversate fara probleme de utilaje distrugand ecosisteme, flora si fauna, petele de ulei si motorina sunt omniprezente iar gunoaiele si anvelopele uzate sunt aruncate peste tot. Putina lume stie cat de nociv este rumegusul aruncat in natura sau in cursurile de apa. Sau, in Germania toate utilajele si autovehiculele care au destinatie offroad – incluzand aici si cele pentru exploatarea lemnului – sunt obligate prin lege sa utilizeze uleiuri de gresare biodegradabile. S-a constatat ca uleiul ars de motor cu care taietorii nostri isi greseaza drujbele este extrem de nociv mediului, o picatura din acesta poluand un milion de litri de apa. In Romania aceasta prevedere de utilizare a uleiurilor biodegradabile nu exista. Colac peste pupaza, tablita care trebuie amplasata la locul exploatarii conform legii– la fel ca la constructia unui imobil – lipseste cu desavarsire in cele mai multe din cazuri. Din experienta mea personala, oriunde am umblat pe munte, nu am vazut absolut nici o astfel de tablita.

Deunazi am plantat impreuna cu 200 de voluntari 2 hectare de padure. Am avut sprijinul silvicilor la aceasta actiune, cinste lor, si am avut ocazia sa discut cu “seful”. Acesta mi-a spus ca in acea zona varsta de exploatare a masei lemnoase se face la 110 ani. Adica, puietii de nici 25 de centimetri vor fi buni de taiere peste inca una-doua generatii, pana atunci asigurand aer curat, retinerea apei in sol, circuitul apei in natura, etc.

Cifrele sunt reci si seci: “Suprafaţa fondului forestier din România a crescut aproape insesizabil anul trecut, cu 0,1% faţă de 2011, la 6,52 milioane de hectare, iar volumul de masă lemnoasă recoltată legal, de peste 19,2 milioane de metri cubi, s-a majorat cu 3,1%, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS)”. Mai departe: “Circa 650 de hectare de pădure au fost pur şi simplu rase între 2003 şi 2006, deşi Codul Silvic prevede că nu pot fi tăiate complet mai mult de trei hectare dintr-o singură zonă. Descoperirea a fost făcută de o echipă de la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS), care dezvoltă acest sistem nou de supraveghere prin satelit a regiunilor împădurite… Cercetătorul de la ICAS ne-a declarat că a prezentat aceste date autorităţilor statului, dar nimeni nu s-a arătat deocamdată interesat… Noi nu putem să spunem dacă tăierile au fost legale sau ilegale, nu suntem poliţişti. Dar ştim o tăiere la ras nu poate fi mai mare de 3 hectare, conform Codului Silvic. Or, aici e vorba de 600 de hectare în trei ani, ceea ce e dubios. În plus, sunt slabe şanse ca la mijloc să fie vorba de o catastrofă naturală, pentru că asta nu ar fi putut trece neobservată”

Imi pun problema la modul foarte simplu de ce sunt posibile toate acestea iar raspunsul nu poate fi decat unul singur: autoritatile nu-si fac treaba. Nu trebuie decat sa aplice legea. Atat.

Articol aparut in revista Sinteza.

Tagged with: , , , , , , ,
Posted in Uncategorized
%d bloggers like this: