#antreprenoriat #creativitate

Cât de cât mă țin la curent cu lumea citind știri, agregând informație de pe facebook, feedly și alte surse. Remarc abundența de cursuri și seminarii despre cum să devii antreprenor. Sau, coaching de antreprenoriat. Sau „ateliere de antreprenoriat”. Sau cărți, sau multe alte sausau-uri de felul acesta.

Inevitabil mă gândesc la anii ’90, când toți cei care am pornit o firmă am fost antreprenori iar cei care am mai rămas în viață de atunci am și rămas antreprenori. De atunci și până astăzi nici unul dintre noi – antreprenorii – n-am primit vreun salariu de la cineva, n-am avut bani de buzunar de la tata, am repornit motoarele de la zero de cel puțin două-trei ori, n-am jucat „safe”, ne-am asumat riscurile legislației, al așa-zisului „mediu de afaceri”, al țepelor, al nopților nedormite, al grijilor pentru salariile angajaților (nu al nostru), al deadline-urilor, al cash-flowului negativ (uneori) și poate, în primul rând, al ideilor care credeam noi (sau știam) că vor duce afacerea noastră mai departe.

Un amănunt: când am pornit firma mea în ’94, impozitul pe profit era de 45%! Aproape am plâns când am încasat prima mea factură și am virat aproape jumătate din ea la Stat. Și totuși, am supraviețuit și am mers mai departe. Eram pasionați să ne găsim drumul propriu în viață, eram pasionați să facem ceva ce ne place și ne reprezintă iar mulți am și reușit. Fără cărți, fără cursuri. Cineva mai slobod la gură ar spune că-i „chestie de c…e”.

Și pot să-i dau dreptate – slobodului la gură – pentru că are simț de observație. Noi eram cei care tăceam, strângeam din dinți și mergeam mai departe fără atâtea discursuri, cursuri, ateliere, ace, brice și carice. Eu traduc acel cuvant care începe cu c și se termină cu e și pe care nu-l găsim în DEX prin vocație, dorință și „putirință”.

Deunăzi, mă bucuram de o cafea la soare pe o terasă – adică pierdeam vremea foarte antiantreprenorial, de la o vreme încoace îmi permit asta uneori – și ascultam cu o ureche discursul doct și ultra informat al unui tânăr de maxim 22 de ani care îi explica admirativ și cu patos, cu fraza îngrijită, cu pronunție impecabilă și cu vorbe rare scoase din dicționare străine unei domnișoare despre cum „a dat lovitura ăla, și ăla, și ăla”, și „ăla care a pornit trei companii deodată, lucrând la laptop de pe plajă, îți dai seama” și alte asemenea texte care invariabil se subscriau hashtagurilor feisbuchiste #antreprenoriat și #creativitate. Redundant, repetitiv, obsesiv până la epuizare și golire de sens. Golit de sens cum e un asemenea atelier de antreprenoriat.

Tânărul respectiv uită, sau nu știe, sau nu-și dădea seama că la vârsta lui ar putea – poate – întoarce lumea cu fundul în sus dacă și-ar dori cu adevărat asta. În loc de hashtaguri, fapte. În loc de discursuri admirative față de alții, acțiune. În loc de citit memoriile nuștiucărui mare așa-zis reușit în viață – și asta e relativ, scrierea zilnică a viitoarelor sale memorii. În loc de bani de la tata cheltuiți pe smartphone-uri, 3G, cafele și apă plată cu lamâie pe terase, economii ca să-și îndeplinească visul. În loc de polo-uri de firma de 100 de euro, un tricou de 30 de lei. În loc de non-acțiune, discursuri, cursuri, social media și alte asemenea, treabă. Multă treaba, transpirație, nervi, angoase, frici, riscuri, inteligență și talent puse în joc. Și multă, multă pasiune reală și cerbicie cu asumarea totală a responsabilității posibilului eșec. Cu niște cafele pe terase, având spatele acoperit de tăticu’, nu cred ca reușești vreodată să faci ceva. Lipsește ceva: motivația reală. Vorba unui om mai deștept ca mine: poți să fii oricum, însă, ești degeaba dacă nu ai valoare de întrebuințare.

Cred că principala problemă astăzi este neasumarea responsabilității în general și în particular a potențialului eșec. Vrem să reușim mâine, dacă se poate, fără riscuri și fără prea multă transpirație. Vrem rezultatele acum, nu investim în viitor. Totul e pe termen scurt și, dacă se poate, în trei ani să vindem „rahatu” pe bani mulți unui fond de investiții și apoi să fim ridicați în slăvi ca mari antreprenori. Eu nu cred că e posibil și statisticile sprijină afirmația mea.

Antreprenoriat și creativitate au devenit noile mantra. Însă c…e nu se învață și nu cresc în „ateliere”, te naști cu ele sau în lipsa lor vorbești și mergi la cursuri ca să înveți cică să ți le crești. ADN-ul apă nu se face. E o realitate crudă, pe care cei cu hashtaguri în discurs evită s-o privească în față. Iar alții mai deștepti ca ei, prezentatorii de ateliere motivaționale, pre-acceleratoare de startup-uri și alte asemenea bălării fac bani „învățându-i”.

Și o nota bene despre „bătrânii” ca mine, care încă mai respirăm bine-mersi în haosul economic, politic și social românesc. Noi n-am avut nevoie de succes, nici de recunoaștere publică, nici să devenim „învățători” de antreprenoriat. Am vrut să ne îndeplinim un vis, să trăim cu pasiune și să punem o pâine cinstită pe masă.

Tot din prieteni citez: „Cu vorbele acasă poate fi aproape oricine. Faptele, mai rar”.

http://www.forbes.ro/antreprenoriat-creativitate-20807

Posted in Uncategorized
%d bloggers like this: