Monologurile ficatului – Bogdan

Io.
Eu pe al meu nu l-am auzit decat rareori sa cuvante ceva si de fapt niciodata n-a fost nici cea mai mica urma de dialog intre noi. Din cauza mea. Poate ca dansul ar fi vrut, altfel ma gandesc ca n-ar fi spus cele cateva cuvinte brutale pe care mi le-a adresat in ultimii 43 de ani. S-a razvratit, e drept, doar de cateva ori. Altfel, pur si simplu eu nu l-am bagat prea tare in seama, el a fost cumintel si a avut doar mici razvratiri de sclav destul de muncit. Tacut, asta al meu. Politicos, isi face treaba in liniste desi, marturisesc, l-am banuit de necinste, tradare, lene si alte magarii si l-am verificat in toamna trecuta. Domnu’ doctor ecograf mi-a confirmat ca e cuminte, intreg, isi face treaba, nu e lenes, are culoarea si tonusul bune si nu prezinta deloc semne de avarie. I-am multumit pentru veste si-am iesit usurat de sub lupa sa electronica stergandu-mi de pe abdomen gelu’ ala care faciliteaza dialogul masinariei electronice cu universul meu visceral interior.

Sclavul meu fara drepturi – ce pleonasm – munceste cand il pun la treaba. Daca domnu’ doctor a zis, il cred, doar el e mecanicul, eu sunt doar un utilizator nu prea familiarizat cu cartea tehnica. Desi, totusi, trebuie sa-mi recunosc si mie niste merite. Adica, am evitat de cele mai multe ori sa-l pun la treaba cu diverse munci care nu-i plac. Am observat a nu-i place sa lucreze cu castravetii, ok, am zis pas. Espresso mai multe de 4 pe zi, booon, o facem si pe asta de cele mai multe ori. Afumaturi, varza calita, prajeli, sucuri cu bule, fast food, sosuri grele si inca vreo 2-3 chestii, am evitat sa-i dau sarcini atat de grele si dese ca sa nu se razvrateasca. Mai am nevoie de el. Sunt egoist.

E sclavul meu dar totusi am grija de el. Nu are o viata de huzur, recunosc, sunt un stapan nemilos cand e vorba de vin rosu si palinca. Uite, de exemplu aseara, dupa o zi de munca la plantat copaci, l-am purtat incolo si incoace de l-am ametit, saracu’, cu niste jumari, carnati, slanina si untura de porc insotite de palinca buna-buna de prune. De fapt, cred ca i-am fost de ajutor cu palinca, a actionat ca un dizolvant si n-a avut chiar atata treaba de facut. N-a zis nici pas, nici atunci, nici acum dimineata cand imi scriu amintirile incetosate. Sunt la al treilea espresso, e 9.39 dimineata si noi doi avem in continuare o relatie buna. Adica, eu ii dau treaba de facut, el trage si face. Si tace. Daca a fost laudat si de catre domnu’ doctor…

El.
Pfffff, asta n-are somn!? Iar e 5 dimineata, doarme de pe la 12, asta dupa ce iar mi-o dat de lucru cu nustiucare vin rosu. Era sa uit, si friptura de ciuta in sange. Ma rog, aia n-o fost rea deloc. Bai, ma scufund in atata apa cu lamaie in fiecare dimineata, bine ca macar nu pui zahar. Mic dejun cica, 7 masline, 78 de grame de branza de capra, niste ardei kapia, 2 foi de salata, o ridiche. Tipu’ asta-i incorigibil, nici nu s-a facut 6.30 si-i la al doilea espresso din ala de-al lui scurt si fara zahar si la al cincilea Rothmans. Ce face !? Scrie !? Bine ca nu-i sta capu’ la inca un espresso. Mbada, uite-l ca vine. Iaurt de capra. Cam rece. Bine macar ca inoata aproape in fiecare dimineata, mai misca si el ceva. Aha, a ajuns la birou. Sa vezi ca incepe cu ceaiurile. Iar biscuiti !? Numa’ secretara aia a lui ii de vina. Ba biscuiti, ba turta dulce, covrigei. Frateeeeee, da’ baga asta la tutun. Is curios ce face la pranz. Mi-i frica, vine seara. Dupa pranzu’ asta usurelu’ acuma sa vezi. Bine ca azi nu-i joi, ca joi la doi are intalnirea aia saptamanala la degustat de vinuri cu nebunii ailalti. Omule, ii opt jumate seara, linisteste-te. Iar trebe sa dau la vasle. Ce-i asta !? Merlot, parca. Sau nu !? Bunicel, oricum. Totusi, bine ca nu bea toate posircile. Trebe sa ma resemnez. Aha, masline, mere, branza. Nuci. Asa mai vii si tu de acasa. Dada, rucola. Oare bag si io un somn odata !? Casc. Degeaba, inca-i devreme. Mai am de munca. Iar scrie ceva. Inca n-ai terminat merlotu’ ala !? Ma plictisesti ba, in fiecare seara vin rosu sec. Rutina.

Alte monologuri aici: Dan, Toma si Voicu.

Tagged with: ,
Posted in Uncategorized
3 comments on “Monologurile ficatului – Bogdan
  1. […] Alte monologuri aici: Toma, Voicu si eu. […]

  2. […] Alte monologuri aici: Voicu, Dan si eu. […]

  3. […] Alte monologuri aici: Dan, Toma si eu. […]

Comments are closed.

%d bloggers like this: