Monologurile ficatului – Toma

Monologul ficatului sau, cum o replica genereaza o dezbatere.

Nu atat docta cat prieteneasca, nu atat pretentioasa cat necesara. Necesara si in masura in care, “mea culpa” ar putea avea si ceva efecte curative fizice, dincolo de cele mentale sau morale, aceasta dezbatere ar putea avea chiar efecte benefice.

Poate ca nu e intamplator faptul ca aceasta idee s-a nascut dupa o masa consistenta, bine garnisita cu produse de pe lista neagra a manualelor de nutritie si ma gandesc, ca poate chiar de aceea, ideea a fost inspirata de ingerul pazitor al ficatului (care din fericire pentru noi, nu e Chuck Norris).

Ce ar putea fi monologul ficatului intr-un asemenea moment, decat o bombaneala de om suparat, naduf de sluga constiincioasa dar mereu ignorata, sau poate discursul resemnat spre sine (al celui care are iarasi de tras la greu, dupa excesele de entuziasm culinar ale stapanului:

“Baga-mi-as… , iar incepe. Cand o aud pe Gura, colega de sus, de la acces, cu aceleasi povesti: nu vreti sa servititi ceva din alea sau din alealalte?, o haraspinca mica, doar una, io le-am preparat, e ceva deosebit!, deja stiu ce urmeaza. Se baga marfa. Se baga marfa, da’ nu oricum. Intra ca-n depozit. Desi nu vreau, imi aduc aminte de Pasti, Craciun, ziua stapanului, nunti, botezuri si chiar si-nmormantari…

Mare nedreptate in lumea asta. Vorba aia cu “gura bate curu’”, ar trebui schimbata in “gura bate ficatu’”. In timp ce ea se desfata cu stapanu’ si du’paia arunca-n sac, mie-mi ramane sa trag mereu ponoasele. Da’ pina cand…,pana cand? Si du’paia incep si discuta. Parca-i aud: ‘’ mancam ca sa traim, nu traim ca sa mancam’’. Frumoos dom’le, frumoos …da’ cand ? Deocamdata, dupa cum vad eu, e valabila aia cu “ mai bine sa-mi fie rau, decat sa ramana-n hardau “. Urmeaza alte povesti si aceleasi vinuri. De la palavrageala si barfa in crescendo, incet dar din ce in ce mai sigur, pana la marile adevaruri (mai ales cele din vinuri)si sensul existentei . Dupa aia ,din punctul de apoteoza ce mai poate urma? In mod normal nimic, dar….. surpriza, pe post de cireasa, niste DIGESTIVE, cum ar fi Jagermaister de pilda. Cica vor sa ma ajute. Cata ipocrizie …

Urmeaza noaptea… Isi mai aduce cineva aminte, ca vinul a fost candva un aliment, nu un stimulent? Sau ca, rolul actului sexual e procreatia?, m-a intrebat intr-o noapte, colegul de mai jos, de la “externe”, ostenit si el, ca de, dupa o masa imbelsugata si discutii profunde, extazul gustului si al intelectului , trupul si regele senzatiilor nu pot ramane pe dinafara. Unii chiar zic ca toate alealalte is numa’ pregatiri pentru “treaba” asta . Da’ ma rog, nici asta nu ma priveste. Treaba mea e doar sa fac curatenie dupa ce se termina pregatirile. Halal rol, eu munca- truda, hazna… sula.

Parca vad, ca-ntotdeauna, maine va fi din nou, ziua regretelor si a fagaduintelor. Ziua ceaiurilor, pastilelor si a castravetilor murati sau ca sa-si dovedeasca inca o data stapanul intelepciunea, a cuiului care pe cui se scoate. Cum? Cu doua beri, care tot in capul meu se sparg. Ingrat rol, sa fii ficat de om. Mai bine eram de bou sau de magar. La ce-mi ajuta mie inteligenta si cultura?”

In loc de morala, drept la replica:
Natura ne-a dat acces la cateva lucruri pe care le-a adus la perfectiune, vinul si mierea de pilda.

Ideea de extaz, e legata de moment, de clipa( cel putin in sistemul de referinta accesibil mie in acest moment). Bucuria permanenta, fericirea perpetua, imi par o utopie si adevaratele trairi, le vad posibile doar din prisma perenitatii. De aceea consider, ca viata trecatoare a omului e un dar extraordinar, o plonjare in ceea ce noi ne imaginam ca rai. Desigur recunosc, ca in egala masura ea poate deveni si un iad si ca fiecare dintre noi, traim un rai sau un iad, dupa caz, sau dupa modul in care privim lucrurile. Viata, prin micile bucurii, sansa contactului cu natura sau altfel spus, accesibilitatea la acest miracol al creatiei, privilegiul capacitatii omului de a intelege si de a se face inteles si peste toate acestea iubirea, de la vibratia halucinanta a erosului in momentul exploziei la sublimitatea sentimentului de daruire totala pentru seaman, apropiat sau aproape, toate acestea si multe altele, imi par atribute ale raiului, pe care avem in aceeasi masura sansa, dreptul si datoria de a le trai.

Ne revine insa si datoria de a imbratisa intelepciunea echilibrului si de a aduce vointa in sprijinul cumpatarii, pentru a nu depasi linia subtila de demarcatie, intre raiul si iadul aceleiasi conjuncturi.

Toma

Alte monologuri aici: Voicu, Dan si eu.

Tagged with: ,
Posted in Uncategorized
3 comments on “Monologurile ficatului – Toma
  1. […] monologuri aici: Dan, Toma si […]

  2. […] monologuri aici: Toma, Voicu si […]

  3. […] monologuri aici: Dan, Toma si […]

Comments are closed.

%d bloggers like this: