Marketingul (in)util.

E o axioma, toate produsele au tendinta sa-si caute calea de a deveni branduri. E firesc, astfel pot cere mai mult de la consumatori (pret), pot aspira la accesul la mai multi consumatori (market share), pot fideliza (reputatie) si inca multe altele. Una peste alta, toate se sumarizeaza la capitolul margine/profit.

Am vazut si studii de caz, totusi, unde produsul inafara de mesajul de ambalajul sau nu comunica absolut nimic si totusi se vindea in cantitati impresionante, zilnic, an de an, fara absolut nici o problema. Aceste cazuri sunt foarte rare si se intampla indeobste cand mixul de caracteristici tangibile, pret si reteta de distributie este ceva imbatabil, ceva ce orice retailer cu mintea acasa nu poate sa refuze si orice consumator care balanseaza bugetul cu dorintele si aspiratiile sale accepta sa cumpere cu bucurie chiar. Aceste cazuri, o spun din nou, sunt extrem de rare si sunt exceptiile care confirma ca un excelent mix de tangibile, pret si distributie poate face minuni. In acest caz, brandul este construit doar pe caracteristici si aproape deloc pe intangibile, exceptie facand numele si ambalajul. Acestea, in cazul de fata, au rolul de a identifica produsul si cam atat, marketingul devenind inutil.

Tinand cont ca in orice piata de servicii si produse – mai cu seama cele de larg consum – se gasesc mii de servicii/produse similare sau identice brandul devine o unealta diferentiatoare daca este realizat cu cap si in timp, constant si omogen. Totusi, tinand cont de experienta mea de pana acum – since 1994 vorba anglosaxonilor – serviciile/produsele de succes devenite branduri au fost cele care au incorporat in mixul lor caracteristici tangibile unice sau diferentiatoare, constituindu-se in baza solida a constructiei brandului. Caz in care marketingul isi dovedeste adevarata utilitate.

 

 

Tagged with: , , , , , ,
Posted in Uncategorized
%d bloggers like this: