De ce NU bat clopotele (Mitica) ?

O parafrazare a unei replici celebre, foarte adevarata in momentul actual. Clopotele bat cand se intampla sau urmeaza sa se intample ceva: liturghie, rugaciune, incendiu (doamne fereste), botez, samd, fie rele fie bune. Indeobste bataia clopotelor este asociata cu un eveniment uzual al vietii cotidiene sau cu un eveniment fericit.


Momentan, clopotele noastre nu bat. Evenimentele uzuale ale vietii cotidiene de pana cum s-au rarit si unele au disparut. Evenimentele fericite sunt tot mai rare. Pentru mine, ca designer si consultant, clopotele bat cand viata economica si sociala este tumultoasa, in crestere, diversa, libera, amestecata, vie. Ceea ce vad astazi in jurul meu nu seamana cu nimic din cele amintite. Economie in descrestere, lipsa de incredere, tonuri de gri, vorbe soptite pe la colturi, scandaluri peste scandaluri (spargeri, coruptie, etc). Bucurosi le-om duce toate, ziceau inteleptii. Dar bucurosi cred ca nu vom mai duce multe, inclusiv atitudinea noastra fata de autoritatile Statului care nu fac nimic sa repare ceva in economie si societate. Ba mai mult, asist la generalizarea conceptului de “fiecare trebuie sa traiasca, las ca merge si asa, cu o mica/mare atentie se rezolva totul”. Adica orice se rezolva in prezenta spagii, chiar si oficializate.

Deunazi un bun amic imi spunea ca au venit Finantele in control la firma lui. Dialogul a fost scurt si concludent. Draga Finante, sunt in regula, cinstit, onest, muncesc, ma zbat si imi platesc taxele. Draga Directore, stim asta, ti-am vazut registrele, dar nu putem pleca de la dumneata fara o amenda de 1000-2000 Ron. Avem ordin “de sus” sa strangem bani, ca sa luam salariile si sa mai asiguram o luna de pensii. In traducerea mea asta inseamna spaga la Stat ca functionarii sa-si ia salariile deoarece nu fac absolut nimic pentru relansare economica. Statul traieste din amenzile aplicate si nu din taxele colectate. Gresit, functionarii de Stat isi iau salariile din amenzi, nu din taxe. Prin urmare economia nu mai exista, deoarece nu mai produce suficiente taxe si impozite.
Nu sunt doctor in economie si nici nu-mi propun sa fac calcule cati bani ar strange Statul amendand toate firmele care mai respira. Ma intereseaza fenomenul: economia nu mai exista, optimismul este inlocuit de pesimism, singurii bani care pot fi castigati sunt cei din spaga si contractele cu Statul. Concluzie pentru cei ca mine: designerii si consultantii sa plece acasa ca economia nu mai au nevoie de noi, atat vreme cat nu mai exista, fizic.

Ahhh, spun cei “destepti”, cu o mina “inteligenta”: e vremea ca valorile sa se cearna. Criza va face curatenie si doar cei puternici vor ramane. Nu zau !? Cu ce sunt eu vinovat – si altii ca mine – sa sunt un specialist in domeniul meu dar un total nespecialist in ale descurcarelii, pilelor, relatiilor, inchiderii ochilor, ungerii rotitelor si alte asemenea “atribute de valoare” asociate indeobste – pe teritoriul numit Romania – celor “destepti” si “puternici” ? Pana cum un an taxele si impozitele mele erau bune, aveam voie sa exist, sa-mi pun mintea la contributie si sa ajut economia sa creasca. Acum, brusc suntem fara “valoare de intrebuintare”, dupa cum se exprima un mega destept cu o mega functie.

Ultima concluzie: promovarea non-valorii. Atata vreme cat valoarea unei persoane/companii/produs/serviciu nu mai conteaza si este sistematic demolata, singura modalitate valabila ramasa “sa pui o paine pe masa” este sa apelezi la canalele ascunse ale pilelor/relatiilor. Exact ca acum 20 de ani cand unii nu stateau la coada pentru ca fie aveau o functie, fie ca erau cunoscutii unora cu functie, fie ca plateau pe cineva cu o functie.

Pericolul major al promovarii non-valorii rezida in coruperea ultimelor resurse de oameni dedicati unei profesii, unei etici si moralitati. Cei mai susceptibili sa piara sunt cei tineri care vad ca uzul atributelor unei societati firesti nu ajuta la nimic. Pe cale de consecinta, o parte dintre ei se vor converti rapid si vor trece pe coordonata impusa de societate.

De ce eu, un designer si consultant, scriu aceste randuri!? Sa raspunda cei care ocupa functii, daca pot.
Posted in Uncategorized

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: