CSR – Impact pozitiv in comunitate obligatoriu.

Uniunea Europeana redefineste CSR-ul. Sublinierile imi apartin. Sursa aici.

Comisia Europeana a dat publicitatii o noua comunicare referitoare la politica de CSR. C.E. subliniaza, printre altele, dubla profitabilitate a adoptarii de catre companii a strategiilor de responsabilitate sociala: „ajutand comunitatea, companiile se ajuta pe ele”. In noua comunicare, C.E. primeneste si largeste valoric conceptul de CSR. Responsabilitatea sociala a companiilor era pana acum definita oficial la nivelul U.E. ca fiind “un concept prin care companiile isi integreaza voluntar preocuparile sociale si de mediu in activitatile lor economice si in interactiunea cu factorii de interes”. Noua definitie pune accent pe impactul pe care companiile trebuie sa-l aiba sau de care ar trebui sa tina cont in actiunile lor de CSR. Impact pe care, potrivit noii definitii, o companie etica si cu o viziune clara de CSR ar trebui sa-l aiba asupra societatii in ansamblu, la orice nivel, punand in balanta atat interesele investitorilor, cat si ale oamenilor. Mai mult, responsabilitatea companiilor, se subliniaza in comunicare, nu inseamna doar a oferi si a avea impact pozitiv in comunitate, ci si a identifica, preveni sau diminua tot ceea ce ar putea dauna comunitatii.

In traducere libera, in opinia UE, CSR nu este o campanie ci o actiune continua benefica, de preventie si implicare. Prin urmare activitatile de CSR nu mai trebuie gandite ca si instrumente de promovare, deci nu mai au ce cauta in bugetele de PR si marketing ci trebuie bugetate firesc, la capitolul cheltuieli. Sau poate investitii !? Eu m-as risca spunand ca asemenea actiuni sunt de fapt investitii pe termen atat scurt cat si mediu si lung. Nimeni nu poate impiedica pe nimeni ca aceste actiuni continue cu impact pozitiv in comunitate sa nu fie comunicate pentru a deveni o parte din atributele tangibile ale companiei sau brandului insa notiunea de “campanie de CSR” in contextul actual mi se pare deformanta asupra scopurilor si actiunilor reale ale responsabilitatii sociale.

Tot despre CSR aici.

Tagged with: , ,
Postat in Uncategorized

CSR – Campanie de pr sau comportament responsabil !?

Hai sa pornim de la definitii. CSR, adica Corporate Social Responsability sau in limba romana Resposabilitatea Sociala a Companiilor (corporatiilor). Am facut o cautare simpla pe net dupa cuvintele “csr definitii” ca sa gasesc surse publice despre subiect si am ales primul rezultat: aici. Nu cred ca intamplator acest articol bine documentat apare pe un portal dedicat pr-ului.

Din materialul aparut pe website-ul respectiv mentionez cateva definitii:
• Kotler şi Lee (2005) au definit CSR-ul ca fiind “un angajament care contribuie la bunăstarea comunităţii prin practici proprii de afaceri şi prin contribuţia cu resursele companiei” (p. 3).
• Basu şi Palazzo (2008) au argumentat că CSR este “procesul prin intermediul căruia managerii dintr-o organizaţie gândesc şi discută relaţiile cu stakeholderii precum şi rolurile lor în legătură cu binele comun”. CSR este astfel “angajamentul continuu al afacerii de a se comporta etic şi de a contribui la dezvoltarea economică, îmbunătăţind calitatea vieţii forţei de muncă şi pe cea a comunităţii” (Watts şi Holmes, 1999 citat în Sims, 2003, p. 43).
• Mahon şi McGowan (1991) au adoptat principiile binelui comun în CSR: “este clar că majoritatea autorilor vor să spună că responsabilitatea socială corporatistă include comportamente şi acţiuni situate dincolo de simpla realizare a profiturilor ce servesc la îmbunătăţirea condiţiilor sociale şi ale indivizilor din interiorul acelei societăţi” (p. 80).
• După Ihlen (2005), conceptul de capital social al lui Bourdieu (1986) oferă o abordare constructivă a elementelor de putere în relaţia unei organizaţii cu grupurile cointeresate de care depinde succesul sau insuccesul ei. Fie ea instrumentală, simbolică sau pur raţională, calitatea fiecărei relaţii se bazează pe dorinţa unei entităţi ca o altă entitate să continue să opereze în acelaşi mod.

Fiecare retine ce doreste de aici insa cu mine rezoneaza urmatoare definitie: “angajamentul continuu al afacerii de a se comporta etic şi de a contribui la dezvoltarea economică, îmbunătăţind calitatea vieţii forţei de muncă şi pe cea a comunităţii”. In principu, fiecare dintre aceste definitii sunt in aceeasi linie de intelegere cu cea mentionata si preferata de mine. De ce o prefer !? Deoarece vorbeste in clar despre despre “angajament continuu” pentru dezvoltarea economica si a calitatii vietii. Iar definitia care urmeaza de la Mahon si McGowan reprezinta cireasa de pe tort vorbind despre actiuni si comportamente care sunt dincolo de simpla realizare a unor profituri.

Daca ar fi sa ne luam dupa acesti autori recunoscuti atunci se poate spune in rezumat ca in cazul CSR companiile fac actiuni concrete si continue in sprijinul dezvoltarii si imbunatatirii comunitatilor in care actioneaza trecand peste simpla contabilizare a profitului. Adica dezinteresat. Daca efortul lor este dezinteresat, este voluntar, iar daca este voluntar atunci notiunea de “campanie” alaturata sau subscrisa conceptului de CSR ar trebui sa dispara, la fel ca si mediatizarea strategica a unor asemenea actiuni. Campaniile sunt determinate in timp, tranzitorii si implica o anumita cantitate media cheltuita. Putem face o paralela cu actiunile de voluntariat ale unei persoane in sprijinul unei cauze in care crede. Acea persoana indeobste face acel efort voluntar fara sa faca din asta o campanie personala, programatica si auto-laudativa.

Sa luam un exemplu recent. O mare companie de lactate din Romania renunta la contractele de colectare a laptelui din cateva judete din Transilvania deoarece pretul de colectare per litru al laptelui este 80-90 de bani si prefera sa importe laptele din Ungaria la pretul de 70 bani per litru. Estimarea producatorilor din acele judete este de 100.000 litri lunar colectati pana acum. Dupa stiinta mea respectiva companie nu a investit pana acum in Romania nici un ban in, hai sa zicem, campanii de CSR. Sau actiuni de CSR. Compania multinationala este prezenta in afacerile romanesti de cel putin 15 ani. Cu un mic exercitiu aritmetic rezultat din acea diferenta de 10-20 bani per litru de lapte am putea spune ca acea companie care produce in Trasilvania lactate ar fi putut sustine comunitatile locale platind in continuare respectiva diferenta de pret per litru. S-ar fi inscris in definitiile date de autori CSR-ului ? Cred ca da.

Cine stie, poate in viitor vom asista la o campanie a respectivei companii de sustinere a gandacului cantator de visin in curs de disparitie. Ar fi o cauza dreapta ? Ar fi, insa implicarea in comunitate ar fi zero. Sau poate ar sustine copii cu dizabilitati. Perfect, tuturor ne este mila de acestia si dorim sa-i ajutam, insa unde este implicarea directa si dezinteresata in comunitatea in care produc, conform definitiilor autorilor !? Repet, in acest caz concret, producatorii de lapte din cateva judete din Transilvania, locul de sorginte al respectivului brand cu care se lauda si locul in care are capacitatile de productie, sunt vaduviti de 10-20 bani per litru lunar. Aritmetica spune ca acea companie castiga (sau economisesc) lunar importand din Ungaria 10.000 – 20.000 Lei si anual 120.000 – 240.000 lei, reprezentand aproximativ 27.000 – 54.000 euro anual. O bagatela pentru o companie multinationala cu cifre de afaceri de multe milioane de Euro doar in Romania.

Un citat de pe website-ul respectivei companii: “In several countries we collaborate with local farmers who are not co-owners in the business but are nevertheless in a long-term partnership with us. They benefit from our expertise throughout the dairy chain. ”

Asadar, revin la intrebarea din titlu: CSR – campanie de pr sau comportament responsabil real !? Daca e campanie de pr, acei 27.000-54.000 Euro vor merge in buzunarul media si in conferinte de presa. Daca e CSR real, banii vor ramane la fermieri, in comunitatea in care compania actioneaza. Oricum am lua situatia, vorbim de sume derizorii economisite in detrimentul dezvoltarii durabile a unei comunitati.

Si in Forbes aici

Tagged with: , ,
Postat in Uncategorized

7 ani de acasa – Adunate in cateva zile.

Un sofer cu un BMW seria 7 nou-nout a condus pret de vreo 2 km prin oras fara sa semnalizeze macar o data. Intamplarea a facut sa avem acelasi drum si sa-l vad in actiune.

O soferita cu Un Renault Megane schimba benzile in fata mea taindu-mi calea fara sa semnalizeze si vorbind la telefon. Cand am claxonat-o mi-a aratat degetul mijlociu.

Un distins domn, filantrop si sustinator de cauze sociale doar cu numele si cu reclama, nu-si plateste de un an de zile donatia pe care si-a asumat-o catre un ONG. Dar el e totusi filantrop si apare in ziare ca atare.

Un alt domn, sofer de VW Touareg argintiu imi ocupa parcarea privata de la firma, desi scrie acolo negru pe alb ca e parcare privata. Il astept sa revina la masina si il intreb daca stie sa citeasca ce scrie pe placuta format A3 din fata masinii lui. Ma priveste ca prin sticla, da in marsarier si pleaca.

Echipa de frigotehnisti chemata sa-mi repare frigiderul intra direct in casa fara macar sa bata la usa.

Muncitorii care lucreaza la reparatia garajului si gardului meu se instaleaza ca la ei acasa pe terasa mea, la masa mea, la umbra mea si in general pe terenul meu sa-si ia pranzul fara sa ceara permisiunea de a ocupa un loc in spatiul meu.

Unii clienti au impresia ca daca au semnat un contract cu noi suntem salariatii lor, nu partenerii, nu furnizorii lor de servicii. Si cand le ceri sa nu uite sa-si plateasca si facturile dupa ce intarzie cu mai mult decat dublul termenului de plata, se enerveaza.

Cunosc cateva persoane care daca spun “ne vedem la 12″ ai toate sansele sa primesti un SMS la 12.30 cu “scuze, nu pot ajunge la 12″. Si daca le reprosezi asta ti-o intorc cu “ce mare lucru”.

Instalatorul chemat sa repare pompa de apa din pivnita arunca scrumul si chistoacele pe jos in timp ce surubareste.

Femeia chemata sa faca curatenie in casa o data pe luna isi aprinde nonsalant tigara in timp ce lucreaza.

Hoarde de cetateni si “conlocuitori” dau navala la furat de cirese in livada care se invecineaza cu casa mea. Livada e a Statului, nepazita si neingradita dar totusi nu e a lor.

Daca pe poarta garajului, care evident ca e poarta de garaj, nu scrie mare cat garajul “Atentie! Garaj” unele persoana pacheaza nonsalant exact in fata blocand complet accesul.

Nu pot trage decat o singura concluzie: 7 ani de acasa si bunul simt elementar sunt vorbe in vant pentru foarte multi dintre noi. Nu cred ca scoala e de vina, treburile astea se invata acasa, de la parinti si bunici. Pe cale logica, inseamna ca si parintilor si bunicilor le lipseau. Pentru o existenta fericita in Romania cam asta semnaleaza si Times New Roman.

Tagged with:
Postat in Uncategorized

Dezvoltare personala – Doamna Lorena Lupu.

Ai de mine ce-mi place despre doamna Lorena Lupu. Nu doar ca le are cu vorbele – si le are – dar pune punctul pe J. Mostra, magistral scrisa, simplu, aici, despre un subiect drag mie :))

“Nu în ultimul rând: nevoia asta de masare perpetuă a egoului cu ulei de palmier şi cu vrăjeală de doi bani denotă o altă trăsătură detestabilă a unor oameni. Narcisismul. De ce au unii nevoie să audă la infinit că-s unici şi neaseMUIŢI, de la nişte oameni care nici măcar nu ştiu despre ce vorbesc? Cu ce te ajută asta? Cu ce-ţi foloseşte că aceeaşi traineriţă urâtă şi între două vârste îţi spune că toate minunile universului sunt în tine, deşi, probabil, te crede un avort eşuat? Când ai mereu nevoie să fii suflat în cur, nu un atelier de dezvoltare personală e soluţia. Mai degrabă o săptămână la sapă, să te trezească la realitate.”

Tagged with: ,
Postat in Uncategorized

Sambata – Mai usurel.

House protocol, adica: vinete cu ceapa, salata de rosii cu cimbru si ulei de floarea soarelui presat la rece, tabouleh libaneze cu bulgur, supa de gulii, conopida cu pesmet, niscaiva vodca poloneza de la congelator si un vin rosu, un Malbec argentinian de la Trapiche. Oask cask. A, si o gustare mica mica cu salam de vanat si carnat. Plus un somn bun si cateva espresso foarte scurte si o gramada de muzici bunoace. Colac peste pupaza, am si reusit sa citesc cate ceva.

Tagged with: , , , ,
Postat in Uncategorized

Despre brand personal – Nu exista.

As scrie cel putin 200 de pagini cu explicatii, surse, etc despre “problema” asta dar nu prea are rost. Asa ca o dau pe puncte:
1. Brand personal nu exista, e doar o fantasmagorie inventata de cei care cred ca orice poate deveni brand. Exista, in cazul oamenilor, personalitate proprie. Daca unii denumesc asta brand personal, e treaba lor dar e o gresala. Brandurile sunt perceptii create pentru a vinde produse si servicii, adica “lucruri” neinsufletite si fara personalitate. Brandul le confera o oarecare personalitate pentru a deveni identificabile, recognoscibile si mai apropiate omului.
2. Brand personal exista doar cand persoana incepe sa actioneze concertat conform unei strategii pentru a-si imbunatati sau schimba perceptia publica. Caz in care, de fapt, considera ca personalitatea sa proprie nu corespunde unor scopuri concrete.
3. Daca un oarecare om, persoana publica, artist, politician samd are deja asa-zisul “brand personal” inseamna ca deja a inceput sa minta si sa-si construiasca o “fata” care nu are legatura cu realitatea personalitatii sale proprii sau e o infrumusetare menita sa induca alte perceptii decat cele firesti, induse de personalitatea sa proprie.
4. O persoana care are “brand personal”, psihologic vorbind, este pregatita sa-si sacrifice partial sau total, de la caz la caz, personalitatea si valorile sale proprii pentru a crea o masca convenabila. Sau, nu are o personalitate proprie prea bine conturata si atunci ii vine usor sa si-o schimbea in functie de necesitati.
5. Daca o persoana are “brand personal” inseamna ca are scopuri concrete care pot fi atinse doar modificandu-si, imbunatatindu-si sau schimbandu-si perceptia publica.
6. Cea mai buna, reala, si cu rezultat pe termen lung “strategie de brand personal” este cea care sustine si pune in valoare personalitatea respectivei persoane, valorile si actiunile sale reale. Orice se adauga peste devine artificial si ceilalti oameni, paradoxal, au capacitatea de a detecta impostura.
7. Mai repede sau mai tarziu “mastile” adaugate vor lasa sa se vada adevaratele fatete ale persoanei care incearca sa-si creeze o peceptie alta decat cea reala.
8. Unii considera ca pot fi “consultanti de brand personal” daca inventeaza o semnatura grafica pentru o persoana si o consiliaza cu ce sa se imbrace, cand si alte asemenea “sfaturi”.
9. Diferenta dintre “brand personal” si personalitate proprie este ca prima este rezultatul unei strategii concertate, construite conform unui scop bine definit iar a doua, este rezultatul experientei de viata, educatiei, studiilor, anturajului si a valorilor si crezurilor reale.
10. Seminariile, conferintele si alte asemenea care trateaza subiectul “brandului personal” eludeaza cu buna stiinta aspectul constructiei artificiale conform unei strategii.
11. Daca as consilia pe cineva pentru “brandul sau personal” fie am ajunge impreuna la o modalitate care sa-i puna in valoare realele calitati si defecte, crezurile si valorile, personalitatea proprie, fie m-ar da afara.

Tagged with: ,
Postat in Uncategorized

Sulf scump cat Clujul.

Zilele trecute am facut o drumetie de recunoastere in Muntii Calimani a unei portiuni a drumului Mariei Tereza impreuna cu gasca de la Tashu si fetele mele. Acolo se va desfasura in 16 august maratonul Via Maria Theresia care este un proiect Tasuleasa Social impreuna cu Raiffeisen Bank. Peisaj minunat, oameni minunati, vreme minunata.

Dar, am avut si ocazia sa vad un “monument” al orgoliului, prostiei si “maretiei” omului. In mijlocul acelei frumuseti numite Parcul Calimani sta marturie o cariera de suprafata pentru exploatarea sulfului. Se spune ca acolo traiau si lucrau candva 6000 de oameni. Exploatarea sulfului e doar un eufemism deoarece nu s-a gasit suficient sulf pentru ca efortul de distrugere a unui munte intreg si a jumatate din efectivul de Pinus Cembra, o specie endemica pe care o gasim acolo de la glaciatiuni, sa merite macar din punct de vedere economic. Asa ca au abandonat cariera si gata. Gata, adica:
– natura isi va reveni acolo complet in drepturi abia peste 10.000 de ani
– virusii vor aparea in cursul de apa din zona abia peste 100 de ani; bacteriile, nici macar nu se poate estima cand; de pesti si alte forme de viata nici nu mai povestim
– costul acestei aventuri inutile se estimeaza ca este egal cu suma cu care ar putea fi cumparat Clujul cu tot ce se afla in el

20140701-081200-29520230.jpg

Tagged with: , , ,
Postat in Uncategorized

Liliac rosu – Hmmmmm !

Merlot_FN

Am baut Liliac rosu o singura data in viata, saptamana trecuta. Bausem cu cateva zile inainte roze-ul lor care e frumusel, mai ales bine racit si eram pregatit pentru o a doua experienta placuta. Cu mare avant tineresc am deschis Liliacul, recolta 2011, un cupaj de Feteasca Neagra si Merlot, l-am lasat putin la aerisit si l-am turnat in paharele potrivite. Bag nasul in pahar, nimic, nici un miros. Mi se pare ciudat. Ii privesc culoarea in lumina, ceva nu-mi place, rosul avea o tenta grizata, o culoare cam incerta. Gust, din nou nimic. Inafara ca e un vin sec si ca are tanin n-am simtit nimic. Arome, after taste, nimic. Imi spun ca nu l-am lasat suficient la aerisit si il mai las sa respire. Repet din nou secventa nas, culoare, gust. La fel. Am cercetat dopul, credeam ca e o sticla care nu a fost bine inchisa. Totusi nu. Mi-a parut rau de el sa-l arunc in chiuveta, am dat totusi 52 de Lei pe el. Poate o sa-l mai incerc o data candva, nu prea imi vine a crede – deocamdata – ca nu a fost o gresala de dop, de imbuteliere, de ceva.

Sursa foto: http://www.liliac.com

Tagged with: ,
Postat in Vinuri rosii

Voltaire, sociologul.

“Pentru a reuşi în lume nu e de ajuns să fii prost, trebuie să fii şi manierat.”

Tagged with: ,
Postat in Uncategorized

#antreprenoriat #creativitate

Cât de cât mă țin la curent cu lumea citind știri, agregând informație de pe facebook, feedly și alte surse. Remarc abundența de cursuri și seminarii despre cum să devii antreprenor. Sau, coaching de antreprenoriat. Sau „ateliere de antreprenoriat”. Sau cărți, sau multe alte sausau-uri de felul acesta.

Inevitabil mă gândesc la anii ’90, când toți cei care am pornit o firmă am fost antreprenori iar cei care am mai rămas în viață de atunci am și rămas antreprenori. De atunci și până astăzi nici unul dintre noi – antreprenorii – n-am primit vreun salariu de la cineva, n-am avut bani de buzunar de la tata, am repornit motoarele de la zero de cel puțin două-trei ori, n-am jucat „safe”, ne-am asumat riscurile legislației, al așa-zisului „mediu de afaceri”, al țepelor, al nopților nedormite, al grijilor pentru salariile angajaților (nu al nostru), al deadline-urilor, al cash-flowului negativ (uneori) și poate, în primul rând, al ideilor care credeam noi (sau știam) că vor duce afacerea noastră mai departe.

Un amănunt: când am pornit firma mea în ’94, impozitul pe profit era de 45%! Aproape am plâns când am încasat prima mea factură și am virat aproape jumătate din ea la Stat. Și totuși, am supraviețuit și am mers mai departe. Eram pasionați să ne găsim drumul propriu în viață, eram pasionați să facem ceva ce ne place și ne reprezintă iar mulți am și reușit. Fără cărți, fără cursuri. Cineva mai slobod la gură ar spune că-i „chestie de c…e”.

Și pot să-i dau dreptate – slobodului la gură – pentru că are simț de observație. Noi eram cei care tăceam, strângeam din dinți și mergeam mai departe fără atâtea discursuri, cursuri, ateliere, ace, brice și carice. Eu traduc acel cuvant care începe cu c și se termină cu e și pe care nu-l găsim în DEX prin vocație, dorință și „putirință”.

Deunăzi, mă bucuram de o cafea la soare pe o terasă – adică pierdeam vremea foarte antiantreprenorial, de la o vreme încoace îmi permit asta uneori – și ascultam cu o ureche discursul doct și ultra informat al unui tânăr de maxim 22 de ani care îi explica admirativ și cu patos, cu fraza îngrijită, cu pronunție impecabilă și cu vorbe rare scoase din dicționare străine unei domnișoare despre cum „a dat lovitura ăla, și ăla, și ăla”, și „ăla care a pornit trei companii deodată, lucrând la laptop de pe plajă, îți dai seama” și alte asemenea texte care invariabil se subscriau hashtagurilor feisbuchiste #antreprenoriat și #creativitate. Redundant, repetitiv, obsesiv până la epuizare și golire de sens. Golit de sens cum e un asemenea atelier de antreprenoriat.

Tânărul respectiv uită, sau nu știe, sau nu-și dădea seama că la vârsta lui ar putea – poate – întoarce lumea cu fundul în sus dacă și-ar dori cu adevărat asta. În loc de hashtaguri, fapte. În loc de discursuri admirative față de alții, acțiune. În loc de citit memoriile nuștiucărui mare așa-zis reușit în viață – și asta e relativ, scrierea zilnică a viitoarelor sale memorii. În loc de bani de la tata cheltuiți pe smartphone-uri, 3G, cafele și apă plată cu lamâie pe terase, economii ca să-și îndeplinească visul. În loc de polo-uri de firma de 100 de euro, un tricou de 30 de lei. În loc de non-acțiune, discursuri, cursuri, social media și alte asemenea, treabă. Multă treaba, transpirație, nervi, angoase, frici, riscuri, inteligență și talent puse în joc. Și multă, multă pasiune reală și cerbicie cu asumarea totală a responsabilității posibilului eșec. Cu niște cafele pe terase, având spatele acoperit de tăticu’, nu cred ca reușești vreodată să faci ceva. Lipsește ceva: motivația reală. Vorba unui om mai deștept ca mine: poți să fii oricum, însă, ești degeaba dacă nu ai valoare de întrebuințare.

Cred că principala problemă astăzi este neasumarea responsabilității în general și în particular a potențialului eșec. Vrem să reușim mâine, dacă se poate, fără riscuri și fără prea multă transpirație. Vrem rezultatele acum, nu investim în viitor. Totul e pe termen scurt și, dacă se poate, în trei ani să vindem „rahatu” pe bani mulți unui fond de investiții și apoi să fim ridicați în slăvi ca mari antreprenori. Eu nu cred că e posibil și statisticile sprijină afirmația mea.

Antreprenoriat și creativitate au devenit noile mantra. Însă c…e nu se învață și nu cresc în „ateliere”, te naști cu ele sau în lipsa lor vorbești și mergi la cursuri ca să înveți cică să ți le crești. ADN-ul apă nu se face. E o realitate crudă, pe care cei cu hashtaguri în discurs evită s-o privească în față. Iar alții mai deștepti ca ei, prezentatorii de ateliere motivaționale, pre-acceleratoare de startup-uri și alte asemenea bălării fac bani „învățându-i”.

Și o nota bene despre „bătrânii” ca mine, care încă mai respirăm bine-mersi în haosul economic, politic și social românesc. Noi n-am avut nevoie de succes, nici de recunoaștere publică, nici să devenim „învățători” de antreprenoriat. Am vrut să ne îndeplinim un vis, să trăim cu pasiune și să punem o pâine cinstită pe masă.

Tot din prieteni citez: „Cu vorbele acasă poate fi aproape oricine. Faptele, mai rar”.

http://www.forbes.ro/antreprenoriat-creativitate-20807

Postat in Uncategorized
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 431 other followers

%d bloggers like this: