BECul e stins la Biroul Electoral Central (2)

Zero

Ce avem noi aici ? Continuarea povestii cu BECul, o mo(n)stra de comunicare, interes si eficienta a unei institutii importante a Statului caruia ii platesc impozite. Prima parte aici.

In acest nou episod urmeaza continuarea comunicarii unilaterale cu Biroul Electoral Central. Adica, daca in primul episod am aratat ca BEC nu-mi mai raspunde unei solicitari clare si simple: “Va rog sa-mi comunicati daca aveti competenta si atributiile de a verifica nominal la cerere listele cu sustinatorii candidatilor la Presedentie” am concluzionat ca trebuie sa fac altfel. Adica am ceut, simplu si direct: “Avand in vedere ca la adresele mele succesive nu am primit de la dvs un raspuns concret, prin prezenta va solicit sa verificati toate listele electorale cu sustinatori pentru candidatii la functia de Presedinte si sa imi comunicati daca sunt inscris in acestea. Mentionez ca am suspiciuni ca numele si datele mele personale au fost folosite fara autorizarea mea. Imi bazez cererea pe informatiile aparute in presa referitoare la liste de sustinatori fabricate”.

Desigur, episodul kafkian institutional continua prin… tacerea absoluta si abisala a BECului care se incapataneaza sa ramana stins la solicitarea unui cetatean platitor de impozite, interesat de soarta lui personala si a tarii.

Cat interes am primit din partea principalilor candidati la functia suprema in Stat atata am detectat si din partea institutiei care obladuieste alegerile in urma carora eu urmeaza sa strang sau nu din dinti pe durata urmatorilor 5 ani de mandat. Adica zero.

Tagged with: , , ,
Postat in Uncategorized

Urano Malbec – Un “fainosag” argentinian dantelat.

Urano Malbec 2012

Soiul Malbec a devenit favoritul meu in urma cu multi ani iar in decursul anilor am avut ocazia sa degust multe vinuri din Valea Mendoza din Argentina, locul care a (re)pus acest soi pe harta vinurilor. Desi am baut multe vinuri din soiul Malbec, acesta face o nota aparte prin finetea si delicatetea sa dantelata. De obicei acest soi produce un vin barbatesc, destul de acid, aproape dur, salbatic, greu, indestulat, implinit si foarte dens. “Cap de serie” pentru acest tip de Malbec puternic este un vin monumental despre care inca n-a venit vremea sa scriu, Trapiche Malbec Single Vineyard de la Bodegas Trapiche, din recoltele si vinificatiile pastorite de Carlos Gey Berra in 2004 si scoase pe piata in 2006.

Urano, produs de Eral Bravo in regiunea Luyan de Cuyo, din recolta anului 2012 este ceva aproape cu totul diferit de ce ma asteptam eu sa fie, eu avand pe limba si in minte memoria acelui Trapiche. Urano miroase a ciocolata nu foarte amara si parca a tutun foarte-foarte fin iar cand il plimbi prin gura are un gust de cafea buna, discreta si aromata. Nu e deloc agresiv nici la gust nici la miros, dimpotriva, e foarte fin si complet, aciditatea nu este mare deloc. Cei care prefera vinurile mai puternice ar putea spune ca este un vin rosu moale, pentru doamne, deoarece nici nu este atat de sec (uscat) ca alte vinuri dure si puternice. Are o amareala – deh, taninul – foarte echilibrata, abia perceptibila. Personal, il prefer si pe acest Urano, poate tocmai datorita finei surprize pe care mi-a oferit-o. Culoarea lui e minunata iar daca il privesti la o anumita lumina poti vedea acele irizari violacee specifice soiului. Culoarea este compacta, nu e un vin prea transparent insa nu este atat de dens ca si “benchmarkul” meu de comparatie, Trapiche Single Vineyard.

Pe Urano l-am baut intr-o seara alaturi de paste cu ulei de masline picant, hribi si usturoi, fara sos de smantana. Sunt convins ca ar merge cu alte feluri de paste si carne, miel, ciuperci sau cu o salata gustoasa cu rucola, seminte si branza de capra, insa eu personal nu l-as asocia cu mancaruri si sosuri grele si nici cu vanat.

Pretul lui Urano la nivel international a coborat din 2007 de la aproximativ 90-100 USD la 20 iar in Romania il gasim intre 54 Lei (cu atat l-am cumparat eu) si 65 (!). In Elvetia insa poate fi gasit chiar si la pretul de 80 de franci, piparat as spune eu, e drept ca din recolta 2009. In Germania insa, acelasi an 2009 poate fi cumparat cu 12 Euro.

Tagged with: , , , , ,
Postat in Uncategorized, Vinuri rosii

Viaţă pentru Via (Drumul) Maria Theresia

10562745_10152549505559765_1506366830307994881_o

Un drum istoric din Munţii Călimani este refăcut de voluntari cu mâinile lor. În 16 august se va alerga pe Via Maria Tereza pentru prima dată într-un maraton al izbânzii. Astfel, vor să atragă atenţia turiştilor, drumeţilor şi sportivilor asupra acestui colţ de ţară şi de rai, de o excepţională curăţenie şi frumuseţe naturală.

Timp de patru săptămâni, 150 de voluntari au montat 300 de borne şi 278 de momâi din piatră, undeva în creierii munţilor, pe o potecă frumoasă care cândva era drum, la o altitudine de 1.700 de metri. Şi încă nu s-a terminat. În total sunt 42 de kilometri de curăţat şi marcat şi munca de reabilitare a Drumului Mariei Theresia este abia la jumătate. De patru săptămâni Tăşuleasa Social s-a mutat în Munţii, unde se lucrează la redescoperirea drumului pe care istoria l-a croit aici.

Peste 150 de voluntari, tineri şi adulţi, români, germani şi americani, au participat deja la lucrările de amenajare a potecii tematice Maria Theresia din Munţii Călimani. Printre aceştia s-au numărat elevi germani de la scoli partenere Tăşuleasa Social, angajaţi ai Băncii Raiffeisen, partenerul proiectului şi mulţi voluntari Tăşuleasa Social. Până acum, voluntarii au carat cu mâinile şi spatele lor pe distanţe de kilometri peste 300 de borne în creastă, au săpat gropi, au fixat bornele si, până acum, 278 de momâi, pentru a apăra stâlpii de ploaie şi pentru a-i stabiliza. O bornă măsoară peste 2 metri, este din lemn tratat să reziste la intemperii, trebuie îngropată în pământ aproximativ o jumătate de metru, poate cântări până la 15 kilograme şi se amplasează din sută în sută de metri. Momâile au aproximativ un metru şi sunt alcătuite din bolovani căraţi şi clădiţi la baza bornelor.

3.600 de plăcuţe de marcaj frumoase şi reflectorizante au fost realizate şi abia aşteaptă să fie montate. Mii de crengi şi zeci de mii de pietre au fost îndepărtate din potecă pentru ca traseul să-si deschidă larg braţele şi sa primească sportivii şi drumeţii care îl vor străbate. Poveştile voluntarilor de la faţa locului sunt dintre cele mai diverse, despre oboseală, transpiraţie, ploaie, muşchi suprasolicitaţi, mâncare frugală „la botul calului” în pauza de masă de o jumătate de oră la ora 2, despre ziua de muncă care începe la 7 şi se termină la 9 seara înainte de asfinţit, dar mai ales despre voinţa şi bucuria de a realiza ceva împreună, indiferent câte Golgote au de urcat pe munte cu stâlpii de marcaj în spate. Am fost acolo şi am muncit şi transpirat cot la cot cu voluntarii ca să văd ce înseamnă. Până atunci, împreună cu colegii mei şi staff-ul Tăşuleasa, am fost implicaţi în desenarea şi proiectarea marcajelor şi a sistemelor de informare – munca de birou. În teren, cu cerul deasupra şi jnepenii de jur împrejur e cu totul altceva. Toţi cei care au muncit la Drum spun că e o experienţă eliberatoare pentru trup şi suflet.

Drumul Maria Theresia este unul istoric aflat în Munţii Călimani, construit în urmă cu sute de ani cu scopul de a susţine logistic trupele militare grănicereşti ale Imperiului Austro-Ungar cu armament şi hrană. În această vară, voluntarii asociaţiei recreează aici o potecă tematică permanentă, care să străbată Călimanii de la Est la Vest şi în sens invers, practicabilă tot timpul anului, pe timp de zi sau de noapte. Astfel, Tăşuleasa vrea să atragă atenţia turiştilor, drumeţilor şi sportivilor asupra acestui colţ de ţară şi de rai, de o excepţională curăţenie şi frumuseţe naturală. Proiectul „Via Maria Theresia” are mai multe obiective. Primul şi cel mai important se referă la creşterea conştientizării importanţei naturii, a pădurilor şi a parcurilor naţionale, dar şi a practicării sporturilor în aer liber. Cel de-al doilea obiectiv se referă la promovarea şi punerea în valoare a unui drum – monument istoric – contribuind, în acest fel, la educaţia tinerilor. În subsidiar, promovarea Parcului Naţional Călimani şi dezvoltarea turismului montan au ca obiectiv scăderea infracţiunilor forestiere, datorită prezenţei în teren a unui număr cât mai mare de turişti, drumeţi şi sportivi. Partenerul proiectului, Raiffeisen Bank creează, de asemenea, şansa de participare a 200 de copii la programele specifice asociaţiei Tăşuleasa Social în Pădurea Pedagogică.

Drumul Mariei Theresia a fost unul de legătură între mai multe culturi acum sute de ani şi iată că astăzi împărtăşeşte aceeaşi menire de liant intercultural – motiv pentru care site-ul http://www.via-maria-theresia.ro a fost lansat în patru limbi: română, maghiară, germană şi engleză. Primele trei sunt chiar limbile care se vorbeau în zonă pe vremea împărătesei, iar engleza a fost aleasă datorită largii sale răspândiri, şi sperăm că, în acest mod, proiectul să poată fi cunoscut de cât mai mulţi iubitori de frumos, de istorie şi de sport. Pentru ca Drumul – cum îi spun pe scurt voluntarii – va fi deschis maratoniştilor, bicicliştilor şi drumeţilor deopotrivă începând cu data de 16 august când va avea loc inaugurarea Via Maria Theresia prin organizarea unei competiţii sportive .

10518590_10152549473109765_8667929139623244547_o

Proiectul Drumului a fost iniţiat de Tasuleasa Social cu aproape un an în urmă şi de atunci a fost pusă la punct organizarea şi logistica acestuia, operaţiunile, numărul de oameni necesari, a fost făcută recunoaşterea traseului În două rânduri, cu aparate GPS, s-a realizat proiectarea marcajelor, a tăbliţelor indicatoare, a tăbliţelor de informare asupra istoriei locurilor în patru limbi, şi încă multe alte operaţiuni premergătoare. De 13 ani, Tăşuleasa Social luptă împotriva defrişărilor masive, atât prin acţiuni de împădurire, cât şi prin proiecte educaţionale, cum este de pildă Pădurea Pedagogică. Anul acesta, eforturile asociaţiei de a salva pădurile trec la un alt nivel, punând accentul pe încurajarea a cât mai multo doritori să practice drumeţia şi alte sporturi montane , în felul acesta, ei fiind mai des prezenţi în păduri şi devenind străjeri voluntari ai acestora.

Articol aparut in Sinteza. Foto: Andrei Dascalescu/Tasuleasa Social.

Tagged with: , , , ,
Postat in Uncategorized

Ne taiem craca de sub picioare.

Scriu cele ce urmează in calitate de cetatean, de parinte, de iubitor al naturii si nu in ultimul rand de membru in comitetul de conducere a celei mai importante asociatii de voluntariat si protectia mediului din Romania. Nu in ordinea asta ci toate deodata. Nu vorbesc deloc in calitate de specialist, ecolog, padurar, inginer silvic sau proprietar de padure dar mi-ar face placere sa citesc studii de impact reale si documentate despre implicatiile defrisarilor din Romania. Toate aceste fatete ale vietii mele ma indeamna de multi ani sa nu trec nepasator pe langa un fenomen binecunoscut de altfel de catre cea mai mare parte dintre noi: defrisarile masive de padure care se intampla zilnic in Romania. Dupa unele voci autorizate, ramanem in fiecare ora fara 3 hectare de padure. Daca facem socoteala, ramanem anual fara 26.280 de hectare de padure.

Problematica defrisarilor in Romania este complexa si are doua dimensiuni: taierile ilegale si cele legale. S-o luam pe rand, sistematic. Taierile ilegale provin in principal din necesitatea de a “pune ceva pe masa” a acelor “ilegalisti”, in principal localnici din zonele cu padure. In cele mai multe cazuri furtul lemnului constituie singura lor sursa de venit. Bun, dar lemnul furat de unde provine !? Fie din proprietatea Statului, fie din cea privata. Sa ne gandim putin la urmatoare ecuatie: muritori de foame plus paduri plus proprietari egal lemn, adica bani. Ce lipseste din aceasta ecuatie !? Lipseste cererea de material lemnos “la negru” si lipsesc paznicii. Lantul cauzalitatii pana la urma e foarte simplu: daca n-ar ar exista cerere, n-ar fi nici marfa pe piata., daca ar exista paznici care sa-si faca treaba fenomenul furtului de lemn din padure ar fi mult contingentat. Insa in primul rand, ar trebui sa existe surse alternative de venit pentru acei oameni care isi risca sanatatea si libertatea pentru o caruta de lemne pe care apoi o vand pe bani marunti. Mai intervin inca doua aspecte, educatia de a nu fura, de a-ti gasi sursele de venit in mod cinstit, plus obisnuinta. Totusi, sa fim seriosi, ce pretentii de educatie si cinste putem avea de la acei oameni de care nimanui nu-i pasa si carora nimeni nu le ofera nici o sansa sau o alternativa ? Departe de mine gandul sa gasesc circumstante atenuante pentru faptele lor penale – in fata legii un furt ramane un furt, indiferent daca e facut de mine sau de cel din varful muntelui.

Imi aduc aminte de un episod reprezentativ. Eram in Apuseni intr-una din excursiile mele pe munte impreuna cu cativa prieteni. Seara, am campat pe o creasa defrisata, la cativa metri distanta de un drum forestier. Toate bune si frumoase pana pe la ora doua dimineata cand a inceput circulatia ca pe un bulevard aglomerat: tractoare cu remorci, masini de teren, carute, toate incarcate cu lemne. Totul s-a oprit inainte de ivirea zorilor ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Imi vine foarte greu sa cred ca autoritatile erau straine de acel fenomen, volumul de “marfa” carata in acea noapte fiind semnificativ. Ei, si aici atingem o problema acuta de care, in lipsa de dovezi concrete, se fereste toata lumea sa puna degetul pe ea: presupusa complicitate a autoritatii.

Hai sa facem din nou un exercitiu rational si logic. La volumul de masa lemnoasa furat zilnic din padurile romanesti, logic si rational este ca nu se poate face fara stiinta si cunostinta celui pus de paza. Eu spun ca este imposibil. Repet, o spun in mod logic si rational, nu sunt nici politist, nici padurar si nici procuror ca sa am dovezi concrete. Nu imi vine usor sa cred ca prin satele si catunele de munte trec neobservate gaterele, gramezile de rumegus rezultate din prelucrarea trunchiurilor, vehiculele care transporta lemn brut sau semiprelucrat si unele gospodarii mai mult decat indestulate ale oamenilor “fara venituri”. Sau, in cel mai rau caz, nu prea imi vine a crede ca atatia oameni de la munte fara venituri stabile pot sa bea pana cad sub masa in carciuma satului, pentru ca de cele mai multe ori asta se intampla cu cele cateva sute de lei castigate de pe o caruta bine incarcata cu lemn. Nu imi vine sa cred, totusi, ca nimeni nu stie de “bulevardele noptii” pe unde se scurg metri cubi de masa lemnoasa, noapte de noapte.

Am si alte exemple reprezentative. Primul, cu un padurar intanit intr-o pustietate, fara arma la el. L-am intrebat de ce nu are si mi-a raspuns ca le-au fost retrase toate armele. Nu inteleg cum poti aplica legea in padure sau cum poti sa te aperi de salbaticiunile cu doua sau patru picioare fara arma. Al doilea, cu un alt padurar care, umil, ne-a rugat frumos sa schimbam locul de campare. Desigur ca l-am ascultat si ulterior am intrat in vorba cu el. Ne-a aratat mica si umila lui gospodarie din mijlocul pustietatii unde traia cu familia, cu vaci, gaini si porci, caci din salariul lui de mizerie nu poate trai. Omul traia exact ca un localnic sarac – ceea ce si era de fapt, atat doar ca avea prerogativele de padurar. La fel de rational si logic, pot sa ma intreb unde-i salariul care sa-i permita sa traiasca omeneste si sa nu fie coruptibil, unde-s masina de teren, coechipierul cu care sa lucreze in tandem, uniforma, dotarile, statia radio, telefonul mobil, laptopul, arma si toate atributele legale care sa-l faca sa nu mai fie umil in fata nimanui si sa aplice strict si punctual legea. Sa fie constient de propria valoare si de puterea pe care o are, sa stie precis ca are legea si autoritatea de partea lui. Daca le-ar avea pe toate acestea la pachet, daca ar avea alta educatie si scoala, daca ar avea asigurat “spatele” autoritatii si a unei constiinte de apartenenta la un corp de aplicare a legii, situatia s-ar schimba radical in foarte scurt timp.

Mi se pare reprezentativ urmatorul dialog intre reporter si un mot prezent la un protest. Intrebare: “Credeți că un cod silvic nou, despre care se discută deja, ar fi o soluție?”. Raspuns: “Chiar și actualul cod silvic ar putea fi eficient, dar nu e aplicat și nu ține cont de părerea niciunui proprietar, noi asta vrem până la urmă”. Daca ar curge controalele masiv, inopinat si permanent, daca aplicarea Codului Silvic ar fi singura grija a silvicilor – sau, dupa caz, a jandarmilor montani sau a rangerilor – daca procurorii ar fi cocotati pe maldare de dosare de urmarire penala pentru furt de lemn, distrugere sau poluare a mediului, atunci poate ca ar incepe sa se schimbe ceva. Sa nu ne amagim cu apa rece, toate aceste masuri coercitive si de forta ar crea tulburari sociale si poate violente, insa cred ca pretul platit merita. Insa aceste tulburari sociale s-ar atenua in timp relativ scurt daca sursa de venit – lemnul furat – ar fi inlocuita cu programe pragmatice care sa-i invete pe hotii de lemn cum si din ce sa traiasca altfel, prin sprijin direct al autoritatilor si poate a unor ONG-uri.

Despre taierile ilegale de padure se poate scrie mult si bine insa mie mi se pare mult mai interesant de analizat fenomenul defrisarilor legale. In aparenta aici totul e clar deoarece aceste taieri se realizeaza cu contracte semnate cu Statul Roman, atat doar ca volumul de lemn exploatat este urias iar pretul foarte mic. Putem lua exemplul doar a unui “taietor” legal, un mare concern austriac care detine fabrici de procesare in Romania, cea mai mare dintre ele avand capacitatea de un milion de trunchiuri anual. Un milion. Cifra de afaceri anuala in Romania a acelui concern este de peste 500 milioane euro iar tinta in urmatorii ani este de 1 miliard. Citez din spusele unui mot participant la o demonstratie publica impotriva exploatarii lemnului: “…am vrut să cumpărăm lemn și ni s-a oferit cu 1 700 de lei, pe când austriecilor le vând chiar cu 20-30 de lei pe metru cub pe picior.” Pe picior, adica din padure. Personal, eu fac o asemanare pana la identificare intre acest tip de afacere si cel al mineritului de la Rosia Montana.

Sunt curios daca cineva si-a pus problema in felul urmator: oare de ce ii este rentabil unui concern sa construiasca in Romania fabrici de procesare a lemnului avand capacitati de peste un milion de trunchiuri anual? Si, daca e sa ne luam dupa motul citat anterior: de ce beneficiaza de contracte cu Statul unde pretul lemnului pe picior este minuscul comparativ cu pretul la care achizitioneaza altii ? Sau, cum este posibil sa realizeze cifra de afaceri anuala de peste 500 milioane euro ? Sau, cat din aceste 500 de milioane sunt realizati din acele 3 hectare de padure care se taie in fiecare ora in Romania ? Oare, acest tip de contracte uriase si preferentiale cu Statul Roman sunt posibile fara lobby si “alte forme de incentivare”? Si daca da, cine este vinovat? Cine semneaza contractele si in ce baza? Nu cumva lupul este paznic la turma !?

Sa nu fiu inteles gresit: nu sunt impotriva companiilor si a exploatarii resurselor naturale, inclusiv a lemnului. Copacii au o varsta de maturitate la care trebuie taiati si utilizati, altfel masa lemnoasa se depreciaza in padure. Resursele insa trebuie exploatate cu cap si cu viziune pentru viitor insa noi acum asistam la un jaf de proportii care daca va continua in acest ritm va duce la defrisarea cvasitotala a Romaniei in 15 ani. Implicatiile nu sunt doar de ordin economic, vorbim aici de calitatea vietii noastre si a generatiilor care vor urma.
Se pare ca a mai fost trecut un prag in ceea ce priveste exploatarea lemnului si aplicarea legii. Legea precizeaza ca nu se pot efectua defrisari pe pantele cu inclinatie mai mare de 35 la suta. Motivele sunt foarte simple. Pe aceste pante acumularea naturala de pamant necesar cresterii arborilor se realizeaza extrem de greu iar taierea arborilor indeparteaza protectia naturala a solului si fixarea lui si induce distrugerea rapida a acestui strat extrem de subtire ca efect al intemperiilor, degradand terenul sau dupa caz lasand stanca golasa. Odata ramasa dezgolita, retinerea humusului nu se mai produce, nici a apei iar fenomenul rezultat cel mai des intalnit sunt alunecarile de teren. Mai simplu spus, legea interzice taierile pe pantele cu inclinatie mai mare de 35 la suta, punct. Deja se pot observa exemple unde aceasta prevedere nu se mai aplica. De ce ? Nu stiu.

Din punct de vedere al grijii pentru mediu, oricine poate sa faca o vizita in padure intr-o zona in care se exploateaza lemnul legal si va observa, in cea mai mare parte a cazurilor urmatoarele: padurea este pur si simplu vandalizata de utilaje, masa lemnoasa rezultata din taiere ramane aruncata neglijent peste tot, rumegusul rezultat din taiere ramane aruncat in padure sau in cursurile de apa, cursurile de apa din parchete sunt traversate fara probleme de utilaje distrugand ecosisteme, flora si fauna, petele de ulei si motorina sunt omniprezente iar gunoaiele si anvelopele uzate sunt aruncate peste tot. Putina lume stie cat de nociv este rumegusul aruncat in natura sau in cursurile de apa. Sau, in Germania toate utilajele si autovehiculele care au destinatie offroad – incluzand aici si cele pentru exploatarea lemnului – sunt obligate prin lege sa utilizeze uleiuri de gresare biodegradabile. S-a constatat ca uleiul ars de motor cu care taietorii nostri isi greseaza drujbele este extrem de nociv mediului, o picatura din acesta poluand un milion de litri de apa. In Romania aceasta prevedere de utilizare a uleiurilor biodegradabile nu exista. Colac peste pupaza, tablita care trebuie amplasata la locul exploatarii conform legii– la fel ca la constructia unui imobil – lipseste cu desavarsire in cele mai multe din cazuri. Din experienta mea personala, oriunde am umblat pe munte, nu am vazut absolut nici o astfel de tablita.

Deunazi am plantat impreuna cu 200 de voluntari 2 hectare de padure. Am avut sprijinul silvicilor la aceasta actiune, cinste lor, si am avut ocazia sa discut cu “seful”. Acesta mi-a spus ca in acea zona varsta de exploatare a masei lemnoase se face la 110 ani. Adica, puietii de nici 25 de centimetri vor fi buni de taiere peste inca una-doua generatii, pana atunci asigurand aer curat, retinerea apei in sol, circuitul apei in natura, etc.

Cifrele sunt reci si seci: “Suprafaţa fondului forestier din România a crescut aproape insesizabil anul trecut, cu 0,1% faţă de 2011, la 6,52 milioane de hectare, iar volumul de masă lemnoasă recoltată legal, de peste 19,2 milioane de metri cubi, s-a majorat cu 3,1%, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS)”. Mai departe: “Circa 650 de hectare de pădure au fost pur şi simplu rase între 2003 şi 2006, deşi Codul Silvic prevede că nu pot fi tăiate complet mai mult de trei hectare dintr-o singură zonă. Descoperirea a fost făcută de o echipă de la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS), care dezvoltă acest sistem nou de supraveghere prin satelit a regiunilor împădurite… Cercetătorul de la ICAS ne-a declarat că a prezentat aceste date autorităţilor statului, dar nimeni nu s-a arătat deocamdată interesat… Noi nu putem să spunem dacă tăierile au fost legale sau ilegale, nu suntem poliţişti. Dar ştim o tăiere la ras nu poate fi mai mare de 3 hectare, conform Codului Silvic. Or, aici e vorba de 600 de hectare în trei ani, ceea ce e dubios. În plus, sunt slabe şanse ca la mijloc să fie vorba de o catastrofă naturală, pentru că asta nu ar fi putut trece neobservată”

Imi pun problema la modul foarte simplu de ce sunt posibile toate acestea iar raspunsul nu poate fi decat unul singur: autoritatile nu-si fac treaba. Nu trebuie decat sa aplice legea. Atat.

Articol aparut in revista Sinteza.

Tagged with: , , , , , , ,
Postat in Uncategorized

BECul e stins la Biroul Electoral Central.

Consecventa si naivitatea mea nu au margini si ma uimesc pana si pe mine, cateodata :) Am vrut sa ma lamuresc eu pana la capat despre ce si cum cu alegerile astea asa ca am scris un e-mail la BEC solicitand urmatoarea informatie simpla: daca BEC are sau nu competenta conform legii sa cerceteze la cerere (a mea) daca figurez sau nu pe vreo lista de sustinatori de candidati la Presedinte, aratand ca am suspiciuni ca, desi eu n-am semnat pentru nimeni, este posibil sa apar pe una din acele liste, tinand cont de informatiile din presa cu liste “fabricate”. Si am primit urmatorul raspuns din care nu intelegi nimic daca nu esti jurist, avocat sau judecator:

“Urmare adresei dumneavoastra, Inregistrata la Biroul Electoral Central cu nr. 247/C/B.E.C.jP/2014 din 03.10.2014, va comunicam urmatoarele:
In conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Presedintelui Romaniei, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Biroul Electoral Central, ca organ colegial, verifica existenta tuturor elementelor obligatorii ale listelor de sustinatori prevazute de dispozitiile art. 27 alin. (3) din aceeasi lege. In vederea facilitarii verificarii mentionate, Biroul Electoral Central a adoptat Decizia nr. 2 D/ 09.09.2014, care reglementeaza, printre altele, modalitatea de organizare si depunere a listelor de sustinatori.”

Consecventa mea ma duce uneori catre gesturi de-a dreptul necugetate si nefiresti asa ca scriu urmatoarele:

“Va multumesc pentru raspuns.
Va informez ca nu am studii juridice si nici nu intentionez sa am. De asemenea, nici nu consider ca trebuie sa angajez un jurist sau avocat pentru a decripta limbajul juridic al raspunsului dvs chiar daca, cu siguranta, acesta reflecta din punct de vedere legal competentele la care m-am referit. Prin urmare, va solicit din nou un raspuns simplu si pe intelesul meu la intrebarea “Va rog sa-mi comunicati daca aveti competenta si atributiile de a verifica nominal la cerere listele cu sustinatorii candidatilor la Presedentie.”

Desigur, a urmat tacerea abisala. Probabil ca eu, cetateanul simplu, am jignit orgoliul profesional al specialistului in drept care a semnat raspunsul, intamplator Presedintele BEC.

Cred ca se impune o schimbare radicala in comunicarea Institutiilor cu cetateanul simplu, tinand cont ca putini dintre noi avem studii juridice si nu cunoastem legile dupa numar, data, publicare, rebublicare, completari, samd si ca in mod firesc nu trebuie sa avem nevoie de un jurist sa ne asiste la oricare dintre relatii si comunicarile pe care le avem cu Statul.

Consider de asemenea ca accesul la informatie este restrictionat prin adoptarea acestui stil de comunicare. Ce se intampla, de exemplu, daca Nea Ion, om simplu si cu frica lui Dumnezeu, se prezenta la BEC in poarta – ca el n-are e-mail – si intreba pe limba lui: “Saru’mana, nu va suparati, oare va puteti uita, au ba, la hartiile alea cu semnaturi sa videm daca io-s p-acolo, ca tare mi-i ca is si io acolo si io n-am semnat ni’ic nimicuta?”. Si lui Nea Ion ii venea in scris sau verbal raspunsul primit de mine. Ce vreau sa spun e ca Nea Ion are aceleasi drepturi ca si mine, la fel si BEC-ul si distinsele persoane de acolo, iar daca ei inteleg cererea mea simpla, neformulata juridic – deoarece au formulat un raspuns, atunci si eu si Nea Ion trebuie sa intelegem raspunsul Institutiei. Pana la urma vorbim aici despre comunicare, care in acest caz este unilaterala. Deci nu e comunicare, nu imi este de folos, n-am aflat nimic si probabil ca va trebui sa platesc consultatia unui jurist pentru a afla concret, cu DA sau NU si abia apoi cu referire la lege, paragraf, samd daca POT sau NU POT sa solicit verificarea listelor de sustinatori.

Despre alegeri si candidati, si aici.

Tagged with: , , ,
Postat in Uncategorized

Presedintii wannabe stau prost cu comunicarea.

Naivul de mine, saptamana trecuta am adresat prin intermediul unui e-mail si a formularelor de pe site-urile principalilor patru candidati la functia suprema in Stat un set de 14 intrebari concrete ca sa stiu cu cine votez, solicitand raspuns la fiecare dintre ele. Adica opinia candidatului, concret. Era suficient cu DA sau NU. Nu-mi inchipui deloc ca acestia ar putea raspunde personal, doar au staff de campanie. Sau poate n-au, sau poate sunt atat de slab pregatiti incat sunt habarnisti. Sau nu le pasa. Cert este ca rezultatul este urmatorul: am primit un singur mesaj de la staff-ul Monicai Macovei, cum ca parte din raspunsuri le pot gasi in programul electoral. Cu stima, etc. Punct. Atat. De la restul, tacere. Si nu, nu fac deloc campanie pentru M!, sa nu fiu cumva inteles gresit.

Se pare ca domnii si doamnele candidati nu se simt bine cu comunicarea personala, directa si concreta. Le convine insa sa apara la TV, de fapt nici acolo nu foarte tare dupa cum se observa. Prefera mesajele lansate in media, acoperite sau descoperite. Ce n-au aflat ei, sau nu vor sa-si bata capul, e ca alegatori ca mine sunt destui in Romania si numarul lor e in crestere. Ca mine, adica cei care doresc sa le fie foarte clar de ce voteaza un anumit candidat. Vor concretul, nu balariile televizate, interviurile regizate si balacarelile de mahala. Vor sa stie ce vor primi pe parcursul mandatului respectivului candidat. Reversul medaliei este ca daca un astfel de tip de alegator voteaza acesta va si monitoriza castigatorul pe parcursul mandatului sau, va interactiona cu el, il va critica sau lauda dupa caz. Exercitiul comunicarii directe al alegatorului cu alesul sau este foarte slab la romani insa aceia care au curajul opiniei si intrebarii o data, il vor avea si mai departe, manifestandu-se public sau privat si direct cu cel ales.

Se pare ca acesti domni si doamne de asta se feresc, de concret si monitorizare.

Tagged with: , , , ,
Postat in Uncategorized

Arma crimei – Dupa 20 de ani.

Lipsesc doar cuiele din poza insa pe acestea le folosim in mod personalizat pentru fiecare in parte :)

aniversare

aniversare

Tagged with: , , , ,
Postat in Uncategorized

Safe mode – Curaj. Inovatie. Creativitate.

“Curaj. Inovatie. Creativitate.”
Trei cuvinte din DEX-ul limbii romane care in “lumea” marketingului, designului, brandingului, publicitatii si pr-ului s-au demonetizat prin folosirea pana la saturatie in orice context, prezentare, eveniment sau brief de proiect. De obicei, fara legatura, deloc, cu curajul, inovatia si creativitatea si nici cu “prezentarea”. Sau cu oameni care au asemenea calitati. Sau cu proiecte si rezultate care implica asemenea calitati. De obicei cam toata lumea joaca in “safe mode” in ultimii ani, nu prea imi dau seama inca de ce.

Tagged with: , ,
Postat in Uncategorized

Branzas – 20 de ani

“Majoratul” a fost acum doi ani, intre timp am mai adaugat cate ceva la experienta noastra in transeele designului :))

Asa ca astazi vom face un mic party si ma voi bucura impreuna cu o gasca de oameni frumosi de un pahar cu vin langa o mancare indiana picanta. Stripteuzele, striperii, artificiile, tombola si balul mascat sunt incluse :)) Glumesc, desigur, doar suntem oameni seriosi.

Multumirile mele merg in primul rand catre ei, cei de astazi dar si cei cu care am lucrat in decursul anilor.

Tagged with: , ,
Postat in branzas
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,155 other followers

%d bloggers like this: